Inspectorul școlar general Horea Abrudan a fost chemat miercuri la DNA Oradea, pentru a fi audiat în dosarul posibilei fraude comise la concursul care a avut loc în urmă cu un an pentru conducerea școlilor din Bihor.

„Am fost audiat în calitate de martor. Am dat explicații vizavi de activitatea comisiei din care am făcut parte”, a declarat Abrudan, miercuri, pentru BIHOREANUL. Șeful IȘJ Bihor a fost președintele comisiei de organizare a concursului.

În același dosar cercetat de DNA Oradea sunt puși sub acuzare fosta șefă a Casei Corpului Didactic, Mioara Țigan, și fostul director al Școlii Gimnaziale Avram Iancu, Sorin Cuc. Cei doi sunt suspectați că au fost complici în refacerea lucrării lui Cuc, care ar fi folosit cerneală ce dispare ulterior, pentru ca lucrarea lui să fie rescrisă de Țigan. Aceasta era președinta Comisiei de Evaluare la concursul pentru directori, așa că ar fi avut timpul necesar și ocazia pentru o asemenea manevră.

Procurorii anti-corupție fac cercetări în acest dosar de mai bine de un an, după ce fosta directoare a Școlii Avram Iancu, Gheorghina Bîrlădeanu, care a pierdut concursul în fața lui Cuc, a reclamat posibila fraudă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!