Directorul Școlii „Avram Iancu" din Oradea, Sorin Cuc, și șefa Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan, sunt oficial inculpați în dosarul deschis de Direcția Națională Anticorupție ca urmare a faptului că directorul ar fi fost ajutat să fraudeze examenul pentru funcție folosind așa numita cerneală „simpatică”, adică un tip de cerneală ce dispare de pe hârtie, iar ulterior Țigan, care era șefa comisiei de concurs, i-a înlocuit răspunsurile cu unele corecte.

Abuzuri, falsuri, instigare... 

Într-un comunicat publicat marți de DNA se arată că procurorii Serviciului teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Mioara Țigan pentru săvârşirea infracţiunilor de „instigare (sub forma participaţiei improprii) la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals”. 

De asemenea, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de Sorin Ioan Cuc, „pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz serviciu abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în forma instigării”. 

Cum s-a petrecut totul 

„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 15 octombrie – 8 decembrie 2021, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Şcolii Gimnaziale "Avram Iancu" din municipiul Oradea, la care s-au înscris doi candidaţi, unul dintre ei fiind inculpatul Cuc Ioan Sorin. Cu ocazia susţinerii probei scrise (grilă), inculpatul Cuc Ioan Sorin nu ar fi obţinut o notă care să-i permită participarea şi la proba interviului. În acest context, până la soluţionarea contestaţiei, inculpata Ţigan Mioara, în calitatea menţionată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea inculpatului Cuc Ioan Sorin cu consecinţa măririi notei iniţiale de la 5,60 la 7,00. Acest demers i-ar fi permis inculpatului Cuc Ioan Sorin sa se prezinte la proba interviului şi câştigarea, în final, a concursului respectiv. Ulterior, la instigarea aceleiaşi inculpate, inspectorul şcolar general al judeţului Bihor a emis, fără vinovăţie, decizia de numire în funcţia de director al Şcolii Gimnaziale "Avram Iancu" Oradea a inculpatului Cuc Ioan Sorin”, se arată în informarea procurorilor. 

DNA mai transmite că „inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!