Şeful Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Bihor, Cristin Țepele, dar şi mai mulţi inspectori de trafic din judeţ au fost ridicaţi şi conduşi la sediul DNA Cluj, pentru audieri, miercuri, în urma descinderilor făcute de anchetatori în mai multe judeţe, inclusiv în Bihor.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, anchetatorii au percheziţionat sediul ISCTR Bihor de pe Calea Borşului şi locuinţele a cinci angajaţi din ISCTR Bihor, inclusiv cea deţinută de coordonatorul judeţean al instituţiei.

După cum a relatat deja BIHOREANUL, procurorii DNA Cluj, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Generale Anticorupţie au desfăşurat, miercuri, un număr 24 de percheziții domiciliare în judeţele Cluj, Maramureș, Bistrița – Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba. Două dintre acestea au fost la sediile ISCTR din Oradea respectiv Cluj Napoca, iar celelalte la locuinţele unor funcţionari din instituţie. 

Acţiunea a fost organizată într-o cauză care priveşte acuzaţii de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, "în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport”, au transmis procurorii DNA.

În acest dosar ar fi vizat și șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj, Bogdan Durlea, suspectat de luare de mită și divulgare de informații nedestinate publicității. Durlea a fost ridicat de procurorii anticorupție, potrivit G4media, și dus la audieri.

Principala suspiciune a anchetatorilor ar fi că șeful inspectoratului clujean ar fi luat mită de la transportatori pentru a le acorda avizele necesare transporturilor pe drumurile naționale și autostrăzile din România, au declarat surse citate de Digi 24.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) este organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, asigurând la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere.

UPDATE: Șeful ISCTR Cluj, reținut. A protejat anumite firme 

DNA a transmis miercuri seara un comunicat prin care a anunțat că Bogdan Ștefan Durlea, șeful ISCTR Cluj, precum și o altă persoană, Florin Mihai Zehan, inspector de trafic rutier în cadrul aceleiași instituții, au fost reținuți pentru 24 de ore. 

Potrivit comunicatului transmis de procurorii DNA, Durlea este urmărit penal pentru infracțiunile de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Totodată, el ar fi efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 

În plus, el ar fi dat unor persoane neautorizate acces la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Zehan este la rândul său acuzat de luare de mită și de „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată”. 

Documentul făcut public de procurori arată că, în perioada 2021-2023, funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, printre care și suspecții Durlea Bogdan Ștefan și Zehan Florin Mihai, ar fi protejat mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare.

De asemenea, cei doi nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.).

„Pentru aceste „servicii”, o parte dintre funcționari, printre care și suspectul Zehan Florin Mihai, ar fi pretins și primit de la persoanele „protejate” mai multe sume de bani și alte foloase necuvenite, necuantificate până în prezent” - arată procurorii. 

Pe deasupra, „în primăvara anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni. În cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani”, se mai precizează în comunicatul DNA. 

Procurorii subliniază că în această cauză „se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”.
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!