La o săptămână după ce spuneau că îşi doresc ca toţi cei 90.000 de elevi bihoreni să fie prezenţi fizic în şcoli începând cu 14 septembrie, autorităţile judeţene se văd nevoite să admită că acest lucru este imposibil.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat luni că, din pricina numărului de bolnavi raportat la populaţie, Oradea şi alte 31 de UAT-uri din Bihor sunt în scenariul galben, care impune lecţii şi în clasă, şi pe internet, iar cinci comune sunt chiar în scenariul roşu, care interzice orele în şcoli.
Şeful Inspectoratului Şcolar, Virgil Blage, a declarat că, odată ce au obţinut această listă, toate unităţile de învăţământ se pot pregăti pentru debutul anului şcolar. "În Oradea, oricum nu puteau merge toţi copiii la şcoală, nici dacă era verde, pentru că infrastructura nu permite", a declarat inspectorul şcolar general, luni, pentru BIHOREANUL. Normele sanitare prevăd că elevii trebuie să stea la o distanţă de cel puţin un metru unii de alţii.
Până joi, şcolile din zonele galbene şi verzi vor trebui să decidă concret cum vor ţine lecţiile.
Singurele care ştiu exact cum vor face sunt unităţile de învăţământ din zonele roşii, care vor preda la distanţă. "Deja suntem în proces de verificare a nivelului de asigurare a echipamentului IT, pentru predarea integrală în online. Acolo nu există niciun fel de pardon şi avem soluţii. Dacă nu există echipamente, vom lua de la şcolile unde nu există probleme şi le vom transfera în zonele roşii, până când se vor face achiziţiile. Dar nu vor rămâne descoperite", a precizat Blage.
Amintim că, pentru că au mai mult de trei bolnavi la mia de locuitori, cinci comune din Bihor sunt incluse în scenariul roşu, potrivit raportului publicat luni de INSP. Este vorba de comuna Bulz, cu o rată a îmbolnăvirilor la mia de locuitori foarte mare, de 16,26%, comuna Pocola (3,48%), Tulca (3,33%), Măgeşti (3,06%) şi Ţeţchea (3,05%).
Alte 32 de UAT-uri din Bihor au fost incluse în scenariul galben, care presupune o formă mixtă de învăţământ, în care o parte dintre elevi merg la şcoală şi alţii rămân acasă, urmărind lecţiile online. În acest scenariu este inclus şi municipiul Oradea, dar şi Beiuşul, Salonta, Nucet, Vaşcău şi comunele Abram, Aştileu, Auşeu, Boianu Mare, Brusturi, Buduslău, Bulz, Căbeşti, Cefa, Ceica, Curăţele, Drăgăneşti, Drăgeşti, Gepiu, Hidişelu de Sus, Husasău de Tinca, Lunca, Mădăras, Oşorhei, Popeşti, Remetea, Roşiori, Sâmbăta, Sânnicolau Român, Suplacu de Barcău, Tărcaia, Tăuteu şi Vadu Crişului.