Atât în PDL Bihor, cât şi în PNL Bihor au fost înfiinţate comisii, formate din câte cinci persoane, care discută în plan local şi pregătesc fuziunea dintre cele două partide, a anunţat miercuri liderul democrat-liberalilor bihoreni, Gavrilă Ghilea, într-o conferinţă de presă susţinută alături de vicepreşedintele formaţiunii, Andreea Paul.

Vor funcţii de nr. 2

"În această săptămână urmează să avem o nouă întâlnire pentru formarea de noi majorităţi la nivelul consiliilor locale şi al Consiliului Judeţean", a dezvăluit Ghilea, confirmând informaţiile BIHOREANULUI conform cărora conducerea PNL de la Bucureşti a stabilit chiar şi un termen - 1 august - pentru ca liberalii din teritoriu să coopteze viitori colegi din actualul PDL în poziţii de conducere administrativă.

Întrebat de BIHOREANUL dacă va pretinde posturi de viceprimar inclusiv la Oradea, unde PDL are doar trei consilieri, sau doar unul de vicepreşedinte la CJ, unde democrat-liberalii sunt mult mai bine reprezentaţi (având şapte aleşi), Ghilea a spus că îşi doreşte şi una, şi alta, pentru că e firesc acest lucru.

De asemenea, întrebat dacă preferă ca unul dintre consilierii judeţeni ai PDL să ocupe funcţia de vicepreşedinte de CJ deţinută în prezent de liderul UDMR Alexandru Kiss sau cea pe care se află omologul de la PSD Ioan Mang, Ghilea s-a ferit să-şi exprime o preferinţă. "Vom decide împreună cu PNL", a spus el, scurt, precizând doar că liberalii au termen să se "încadreze" în termenul fixat de conducerea centrală, în timp ce pedeliştii "agreează să facem aceste majorităţi cât mai repede".

Calendar pentru unificare

Vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, a spus că deşi liberalii şi democrat-liberalii s-au certat în trecut, "am învăţat din greşeli", şi că apreciază drept o "responsabilitate" unificarea dreptei prin fuziunea celor două partide, prezentând şi graficul acţiunilor ce vor fi făcute în acest sens.

Astfel, până la 15 iulie, negociatorii ambelor vor redacta proiectul privind protocolul de fuziune, programul politic şi statutului viitorului partid, şi "va trebui testat candidatul la Preşedinţie" plus, eventual, viitorul candidat la funcţia de premier. În continuare, până pe 20 iulie vor fi făcute "cercetări" sociologice pe această temă, iar pe 26 iulie vor avea loc congresele de fuziune, dată la care, cel mai probabil, se va adopta şi hotărârea de fuziune prin absorbţie a PDL şi Partidului Forţa Civică.

Andreea Paul a sugerat că nu este certă preluarea denumirii PNL de către viitorul partid, căci acesta "cred că dacă va fi un produs politic nou are nevoie de un nume nou", şi a mai anunţat că până în 2017 noua formaţiune va avea o conducere bicefală, "atât la nivel central, cât şi la nivel local".