Poliţiştii rutieri vor avea în custodie 5 pistoale radar. Pe lângă cele 3 achiziţionate de Primăriile Aleşd şi Oradea, Poliția Bihor urmează să primească încă 2, unul cumpărat de Primăria Marghita iar cel de-al doilea de cea din comuna Sânmartin. 

Anunţul a fost făcut, vineri, într-o conferinţă de presă, de şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, comisarul şef Alin Haniş, care a ţinut să precizeze că toate echipamentele au fost achiziţionate pentru scăderea numărului de accidente.

"Aceste pistoale nu au fost cumpărate ca să dăm amenzi, cum spun unii, ci pentru că dorim să scădem numărul accidentelor", a mai spus şeful Poliţiei.

Potrivit ofiţerului, pistoalele radar vor fi folosite mai ales în zonele cu risc de accidente, atât ziua cât şi noaptea, aparatele având în dotare camere video HD de înaltă fidelitate şi un laser integrat, fiind unul dintre cele mai performante aparate de măsurare a vitezei disponibile la acest moment.

"Utilitatea lor este demonstrată deja. Pe lângă că în zona Aleşd a scăzut numărul accidentelor grave, din punct de vedere a vitezomanilor prinşi, eficienţa a 2 pistoale cu laser este egală cu cea a 10 radare fixe", a mai spus Haniş.