Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost implicat, luni, într-un accident de circulaţie pe centura municipiului Braşov.

Pe contrasens

Ofiţerul, aflat în drum spre Bucureşti, a intrat cu maşina pe contrasens, în depăşirea unui autotren, şi a lovit o altă maşină, care venea din sens opus.

"Nu a fost nimic grav, de altfel eu îmi continui drumul spre Bucureşti cu aceeaşi maşină. Am vrut să depăşesc un TIR, am ieşit pe contrasens şi am lovit o maşină care venea din faţă", a declarat BIHOREANULUI şeful Poliţiei.

Potrivit chestorului, evenimentul rutier a fost o simplă tamponare. "Nu au fost nici răniţi şi nici pagube materiale", a mai spus Popa. 

Dosar penal

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, că evenimentul rutier nu a rămas înregistrat ca o simplă tamponare, întrucât s-a soldat cu rănirea unei persoane. 

"Şoferul de 48 ani din Bihor s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure, pe centura Braşovului, şi a intrat într-o coleziune cu o maşină care circula din sens opus. În urma accidentului, o doamnă de 36 de ani, pasageră în maşina lovită, a fost rănită uşor dar a refuzat internarea în spital", a explicat reprezentantul Poliţiei Braşov. 

Acesta este motivul pentru care poliţiştii Serviciului Rutier Braşov au deschis pe numele ofiţerului orădean o lucrare penală care va fi soluţionată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. "S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, la fel ca în orice altă situaţie similară", a spus Naghi.

UPDATE: Şeful Poliţiei Bihor a făcut acccidentul la volanul maşinii lui Vasile Blaga