Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost pus, luni, sub control judiciar de către procurorii DNA Oradea în dosarul în care el şi mai mulţi şefi de poliţii din Bihor - între care şeful Poliţiei Municipiului Beiuş, Remus Indrei, şeful Poliţiei Rurale Beiuş, Dorin Vesa, şeful Postului de Poliţie Pietroasa, Gheorghe Bat, şi şeful postului de poliţie Cărpinet, Raul Rotar - sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie.

Atât Popa, cât şi ceilalţi suspecţi din dosar, au fost convocaţi, luni dimineaţă, la ora 10, la sediul DNA Oradea, pentru a li se pune în vedere faptul că sunt inculpaţi. Cu toţii au fost chemaţi pe rând, să li se aducă la cunoştinţă calitatea în dosar, precum şi faptul că, dacă doresc, pot să dea declaraţii.

În timp ce Popa, Rotar şi Bat au plecat imediat după aceste formalităţi, fără să vorbească cu jurnaliştii, în sediul DNA se mai află, la ora transmiterii acestei ştiri, Remus Indrei, Dorin Vesa şi Gheorghe Bat.

La fel ca săptămâna trecută, singura care a făcut declaraţii jurnaliştilor a fost Simona Paşcu, avocata poliţiştilor din Beiuş (Remus Indrei şi Dorin Vesa), care se aştepta la luarea unor măsuri preventive în cazul clienţilor săi. "Au fost citaţi în calitate de inculpaţi, urmează probabil să se ia anumite măsuri faţă de clienţii pe care îi reprezentăm. Noi ne aşteptăm la un control judiciar, raportat la aşa zisa gravitate a faptelor reţinute în sarcina lor. De asemenea, odată cu această calitate de inculpat, se vor suspenda şi funcţiile acestora", a precizat Paşcu.

După cum BIHOREANUL a mai scris, joia trecută, ministrul Afacerilor Interne a dispus eliberarea din funcţie a chestorului Liviu Popa şi punerea acestuia la dispoziţia unităţii, după ce înainte cu o zi, acesta fusese audiat timp de 3 ore de procurorii anticorupţie. În urma noii măsuri luate, luni, de DNA Oradea, el rămâne în continuare la dispoziţie, urmând să fie suspendat doar în situaţia în care ar fi reţinut sau arestat.

De precizat că, în numărul de luni, BIHOREANUL dezvăluie în exclusivitate motivele pentru care DNA i-a pus sub inculpare pe şeful Inspectoratului Judeţean şi pe alţi patru şefi de posturi de Poliţie. Cei cinci ofiţeri şi agenţi sunt suspectaţi că s-au şpăguit între ei, dar şi că au protejat afacerişti şi politicieni locali în schimbul unor şpăgi, însuşi chestorul Liviu Popa profitând de "atenţii" din partea fostului edil penal al Beiuşului şi a unui mega-evazionist anchetat de propriii subalterni, în dosar fiindu-le tovarăşi viceprimarul din Roşia, un consilier judeţean PNL şi un inspector de Mediu.

Conducerea instituţiei va fi asigurată de unul dintre adjuncţi, comisarii şefi Adrian Bucur şi Eugen Boc.

UPDATE:

Toţi cei 5 poliţişti au fost plasaţi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Aceeaşi măsură a fost dispusă şi faţă de Minodora Pătroc, consilier superior în cadrul APM Bihor, care a fost inculpată pentru luare de mită.

În cadrul audierilor de luni, chestorul Liviu Popa şi agentul principal Raul Rotar şi-au menţinut declaraţiile iniţiale, ceilalţi trei poliţişti şi funcţionara APM Bihor prevalându-se în continuare de dreptul la tăcere.