Șeful Poliției Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reținut luni, pentru 24 de ore, de procurorii DNA, alături de alți polițiști, într-un dosar în care este acuzat că a condus cu viteză mare, iar, prins de radar, a „rezolvat” cu subalternii săi situația.

Polițiști reținuți

Potrivit unui comunicat trimis luni de DNA, Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte) și fals în declarații. 

În același dosar, șeful Serviciului Rutier din IPJ Cluj, comisarul-șef Aurelian Mircea Rotar, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte), complicitate la fals în declarații și omisiunea sesizării.

Ioan-Raul Pașca, agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Cluj – Serviciul Rutier, este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin-Claudiu Mureșan, agent principal, în cadrul aceluiași serviciu, de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Toți cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore. 

Scăpat „curat” 

Procurorii DNA arată că „în data de 29 aprilie 2024, suspectul Rus Mihai, în calitatea menționată mai sus, ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte și suspecții Mureşan Cătălin-Claudiu și Paşca Ioan-Raul, acesta fiind surprins cu aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h”.

Șeful Poliției Cluj n-a fost însă sancționat, ci, alături de subalterni, au croit o metodă de a scăpa. „În acest context, suspectul Rus Mihai împreună cu ceilalți polițiști cercetați în prezenta cauză ar fi stabilit o modalitate prin care conducătorului auto să nu i se aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale”, se arată în informarea menționată.

Procurorii anticorupție spun că, „în urma discuțiilor purtate s-ar fi hotărât ca suspectul Rus Mihai să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi și făcut în data de 22 mai 2024), iar agentul constatator, Paşca Ioan-Raul, să nu aplice sancțiunea contravențională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripție. De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca suspectul Rus Mihai să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliție Paşca Ioan-Raul în contextul de mai sus”. 

G4Media.ro notează, citând surse, că înțelegerea presupunea ca șeful IPJ Cluj să susțină, printr-o adresă scrisă, că soția sa ar fi fost la volan.

Conform înțelegerii, însă, nici ea nu ar fi fost pedepsită, căci s-ar fi așteptat termenul de prescripție, după cum au arătat procurorii. Tot G4Media.ro scrie că Mihai Rus ar fi nepotul fostului ministru de Interne, Ioan Rus.

În fine, DNA arată că „în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, fără a menționa despre cine este vorba.

Luni dimineața, procurorii anticorupție au derulat percheziții la sediul Poliției Cluj. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!