Comisarul şef Alin Haniş, şeful Poliţiei Municipiului Oradea, este de marţi şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, unde activitatea fusese coordonată până acum de comisarul şef Florentin Vlad, adjunct desemnat în 2014 să preia şi atribuţiile de şef de inspectorat.

Ofiţerul bihorean a preluat noua funcţie temporar, prin împuternicire, ca urmare a unui ordin al ministrului Afacerilor Interne în data de 7 noiembrie.

Haniş lucrează în Poliţia municipiului Oradea din 1997 şi a fost, pe rând, şef peste Biroul de Cercetări Penale, Biroul de Ordine Publică, iar apoi şef al Poliţiei Municipiului Beiuş. Din 2010, comisarul şef Alin Haniş a fost adjunct al şefului Poliţiei Oradea, iar din 2013 este şeful instituţiei. 

În cursul zilei de marţi, conducerea IPJ Bihor va stabili cine va prelua atribuţiile de şef al Poliţiei municipiului Oradea.