Când trebuie să iasă frumos, festiv, nimic nu le poate sta în cale. Reprezentanţii administraţiei locale din Sânmartin, un grup de musafiri senatori PSD ajunşi la Oradea cu o seară înainte, reprezentanţii Prefecturii şi ai unor instituţii guvernamentale deconcentrate, plus nelipsitul sobor de preoţi aferent, au participat joi, la ora amiezii, la dezvelirea şi sfinţirea unui bust al voievodului Mihai Viteazul realizat lângă sediul Primăriei comunale.

Programată la ora 13, când traficul rutier se intensifica prin centrul localităţii atât spre Oradea, cât şi spre Băile 1 Mai şi Felix, festivitatea i-a iritat pe şoferii nevoiţi să circule doar pe câte o singură bandă pe sens, dar i-a adus la faţa locului şi pe câţiva dintre membrii Asociaţiei Oradea Civică, determinaţi să protesteze împotriva prezenţei senatorilor PSD, precum şi a faptului că, aşa cum a declarat preşedintele acesteia, Sebastian Duma, "politicienii se folosesc de prilejuri cu poleială patriotică pentru a-şi "spăla" imaginea compromisă".

La festivitate au asistat şi aproximativ 150 de elevi şi cadre didactice de la şcoala Floare de Lotus din comună, precum şi simpatizanţi ai PSD.

Primit cu "Onorul la general", primul oficial invitat să spună o cuvântare după dezvelirea bustului a fost prefectul Ioan Mihaiu, care a felicitat edilii din Sânmartin şi a subliniat că doar aici, la Oradea şi la Aleşd există monumente ale "Întregitorului" şi a apreciat realizarea lucrării drept firească în anul Centenarului. "Să construim punţi între români, nu ziduri!", a îndemnat reprezentantul Guvernului în judeţ.

I-a urmat Titus Corlăţean, fost ministru de Externe în Guvernul Ponta, remarcat prin faptul că a îngreunat votul românilor din diaspora în primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014. "Aceasta (n.r. – realizarea bustului) este cea mai bună modalitate de a marca Centenarul. Învăţaţi să respectaţi Tricolorul şi jertfa înaintaşilor, doar aşa România poate fi puternică şi deplin respectată, dacă susţinem unitatea românească", a spus fostul ministru, recent demisionar din funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare responsabilă cu pregătirea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Prezentat de către primarul Cristian Laza drept omul căruia comuna îi datorează multe realizări, şeful PSD Bihor, Ioan Mang, l-a felicitat pe edil şi pe localnici, spunând că acum "în sfârşit Sânmartinul are primar", după care a recomandat şi altora să-i ia exemplul. "Fiecare UAT (n.r. – unitate administrativ-teritorială) să aibă un bust cu Mihai Viteazul, Burebista, Menumorut şi Regele Ferdinand, toţi cei care au contribuit la formarea statului român".

În ce îl priveşte, primarul i-a mulţumit colegului de partid, arhitectul Cristian Puşcaş, pentru proiectul piaţetei în care a fost amplasat monumentul din bronz, la soclul căruia, apoi, politicienii au depus buchete de flori.

În final, copiii au produs "un scurt moment artistic", iar un detaşament de militari a defilat în faţa politicienilor în acordurile Fanfarei Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu din Oradea.

Festivitatea a fost marcată de protestul membrilor şi simpatizanţilor Asociaţiei Oradea Civică, unul dintre aceştia fiind agresat, la fel ca şi reporterul BIHOREANULUI, de către un politician local, Cosmin Bonica, susţinător al actualului primar după ce în trecut a "gravitat" în jurul PDL şi al PNL, patron al unei firme de construcţii, anchetat pentru evaziune fiscală şi chiar arestat preventiv la începutul investigaţiei.