Comisarul şef Gheorghe Sava, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Oradea al Departamentului Naţional Anticorupţie. Aceştia l-au acuzat de abuz în serviciu cu obţinerea unui folos necuvenit şi fals intelectual, mai precis de matrapazlâcuri comise în interesul său şi al unor amici care aveau nevoie de "protecţie" deşi încălcau regimul armelor şi muniţiilor.

La braconat

Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi de către DNA Oradea, comisarul şef Gheorghe Sava a comis patru infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite.

Astfel, în noaptea de 22/23 august 2012, aflându-se pe terenul Asociaţiei Vânătorul Alpin, "l-a intimidat pe un paznic prin declinarea calităţii de ofiţer de poliţie şi de şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, acuzându-l fără niciun temei faptic de săvârşirea infracţiunii de braconaj, luându-i arma de vânătoare şi muniţia aferenetă, cu încălcarea dispoziţiilor din Codul de procedură penală, fără să întocmească vreun proces-verbal de constatare a unei infracţiuni sau alt act care să creeze contextul legal al ridicării armei şi muniţiei".

Conform procurorilor anticorupţie, comisarul şef Sava l-a împiedicat în acest fel pe paznicul de vânătoare să declanşeze cercetări faţă de el, pentru suspiciunea că el însuşi a participat la acte de braconaj. De altfel, un an mai târziu, când DNA a început cercetările asupra sa, ofiţerul a fost obligat să-şi predea armele şi a primit interdicţia de a nu părăsi Oradea şi de a deţine, folosi sau purta vreo armă ori muniţie.

Surpriza din rastel

La percheziţia efectuată în noiembrie 2013 la locuinţa sa, procurorii au mai descoperit, de asemenea, că între cele 12 arme pe care comisarul şef Gheorghe Sava le ţinea în casă era şi o armă de foc letală, cu ţeavă lungă, care "nu figura şi nu figurează printre armele înscrise în permisul său de armă şi nici în registrul deţinătorilor de arme supuse autorizării".

Extinzând cercetările, anchetatorii au aflat că arma găsită fusese cumpărată în 2008 de către fiul ofiţerului, care i-a şi aplicat acestuia viza în permisul de armă "fără a se fi verificat corespondenţa dintre seria înscrisă pe armă sau pe ţeavă cu cea din documentele care o însoţesc". Ulterior, în 2012, la prelungirea valabilităţii permisului de armă al fiului ofiţerului, printre armele deţinute de acesta, în număr de cinci, a fost menţionaqtă şi arma cu datele de identificare nereale, astfel că Sava jr. a fost obligat să predea toate armele ca urmare a suspendării dreptului de a le purta şi folosi. În acel moment, însă, comisarul şef, pentru a nu risca pierderea armei, "a făcut demersuri şi a cumpărat arma de vânătoare prin intermediul unei societăţi comerciale deţinută de fiul său".

O altă infracţiune imputată ofiţerului de procurorii DNA este că acesta a avizat înscrierea armei respective în permisul său de armă, fără ca aceasta să fi fost prezentată spre verificare unui poliţist din cadrul Serviciului pe care îl conducea, iar în 2013 a aplicat viza de prelungire a permisului său de armă fără a înregistra o cerere în acest sens şi fără a prezenta armele spre verificare.

Protectorul amicilor

Alte două fapte de care este acuzat comisarul şef Gheorghe Sava sunt că a ştiut despre faptul că un cunoscut a păstrat o armă de vânătoare în mod necorespunzător, sub pat, dar nu i-a aplicat amenda legală, cuprinsă între 2.000 şi 5.000 lei, şi nu i-a suspendat dreptul de deţinere şi de purtare a armei pe o perioadă de 6 luni, conform prevederilor legale, respectiv că nu a luat măsuri pentru ridicarea armei de vânătoare de la o persoană deşi ştia că aceasta o deţinea ilegal, după ce i-a expirat permisul, ba mai mult, a autorizat vânzarea-cumpărarea armei, pentru a nu fi confiscată.

În acest dosar, trimis magistraţilor Tribunalului Bihor, Gheorghe Sava va fi judecat sub control judiciar. Ancheta, au precizat procurorii DNA, a beneficiat şi de sprijinul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor al DGA şi al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Comisarul şef a fost suspendat din funcţie anul trecut şi pus la dispoziţia conducerii IPJ Bihor.