Selecţionata de fotbal a Universităţii din Oradea a participat în perioada 10-13 aprilie, la Cluj-Napoca, la turneul final al Campionatului Naţional Universitar de Fotbal al României, organizat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (campioana din 2016) în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar.

Competiţia a reunit, alături de echipa gazdă, selecţionatele a 7 universităţi: Universitatea din Oradea, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, Universitatea din Petroşani, Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Politehnica din Timişoara şi Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Sub aspect calitativ, alături de condiţiile foarte bune oferite de gazde în parcul sportiv Iuliu Haţieganu (hotel, masă şi două terenuri sintetice de joc), un aport însemnat a fost adus şi de prezenţa unor jucători din liga 1 (Tg-Jiu), liga a II-a şi a III-a (Alba Iulia, Cluj-Napoca şi Timişoara).

Fault de la arbitru

Universitatea din Oradea a fost repartizată în grupa B, alături de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu şi Universitatea Politehnica din Timişoara. Cu victorii în primele două meciuri, 5-0 cu Iaşi şi 3-1 cu Timişoara, Oradea a jucat cu Tg. Jiu pentru calificarea în finala mare. Fără a minimaliza valoarea adversarului, este greu de explicat ce s-a întâmplat în acel meci.

Fără aportul lui Rică Neaga, studenţii orădeni "au beneficiat" din partea arbitrului partidei (divizionar) de o eliminare la finalul primei reprize (Paul Mihuţa), de neacordarea unui penalty la un fault clar asupra lui Iemad şi mai ales, cu patru minute înainte de final, de "mutarea" unui fault de joc săvârşit în afara careului (dovadă fiind faptul că jucătorul faultat se afla în afara suprafeţei de pedeapsă) la punctul de 11m şi a devenit 1-0 pentru Tg. Jiu. Culmea, iniţial chiar arbitrul a indicat locul unde a avut loc faultul. Din nefericire, la ultima fază a jocului, la o lovitură liberă de la circa 20 de metri, executată magistral de Sorin Ungur, sub transversală, mingea a revenit în teren şi totul s-a terminat.

La un pas de marea finală, Universitatea din Oradea a jucat doar pentru locurile 3-4, cu Universitatea Babeş-Bolyai, echipa gazdă din Cluj-Napoca.

Pe un fond de oboseală acumulată în urma celor trei meciuri (jucate pe terenuri sintetice) şi cu jucători accidentaţi (Boneta, Ilieş, Matei) de partea orădeană, gazdele au învins cu 1-0 şi şi-au adjudecat locul III. Coincidenţă sau nu, arbitrul întâlnirii a fost acelaşi care, cu o zi înainte, a frustrat echipa orădeană de prezenţa în finala competiţiei.

Timișoara, primul loc

În finala mare, după un joc viu disputat, ambele echipe beneficiind de aportul unor jucători din primele două ligi profesioniste, Universitatea de Vest din Timişoara s-a impus la lovituri de departajare cu 8-7 (1-1 după timpul regulamentar de joc) în faţa campioanei din 2015, Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu.

Echipa timişoreană, campioana României pe 2017, va reprezenta România la Campionatul Universitar de Fotbal din Portugalia, care va avea loc la Porto, în perioada 23-30 iunie 2017.

Situată, în finalul competiţiei, pe locul IV, selecţionata Universităţii din Oradea, condusă de profesorul Alexandru Ilieş, a avut în componenţă 17 jucători: Codruţ Bulz, Sorin Danciu, Sorin Pop, Patrik Urbanowski, Răzvan Matei, Sebastian Boneta, Dan Jurcă, Iemad Suwan, Alexandru Bogdan Ilieş, Florin Neaga, Robert Baran, Vlad Oros (de la FC Universitatea Oradea, antrenor Lucian Stance), Paul Mihuţa (CF Bihorul Beiuş, antrenor Rudy Kovacks), Sorin Ungur (CSC Crişul Sântandrei, antrenor Ciprian Dianu), Alexandru Lezeu (CS Mădăras, preşedinte Dan Păcală), Bogdan Nyilvan (CSM Victoria Carei) şi Florin Toderaş (Minerul Şuncuiuş).

"Mulţumim cluburilor şi antrenorilor care au înţeles şi sprijinit demersul Universităţii din Oradea. A fost o onoare pentru mine să fiu alături de aceşti adevăraţi studenţi şi îi felicit pentru efortul şi dăruirea lor de a reprezenta Universitatea din Oradea", a declarat profesorul Alexandru Ilieş.