Deşi Legea privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice a intrat în vigoare de mai bine de o jumătate de an, în Bihor se aplică doar în parte. Constatarea aparţine comisarilor Gărzii de Mediu Bihor, care au descoperit nereguli în majoritatea unităţilor controlate.

25 de instituţii publice au fost controlate în ultimele două luni de comisarii Gărzii de Mediu pe tema modului în care aplică legea. Dintre acestea, doar două, Primăria Sânmartin şi Administraţia Bazinală Ape Crişuri Bihor, s-au conformat obligaţiilor, toate celelalte unităţi fiind găsite cu nereguli. "Cel mai des a lipsit registrul de evidenţă a deşeurilor colectate selectiv. În alte locuri nu existau contracte încheiate cu o firmă specializată pentru eliminarea acestor deşeuri, iar unele instituţii nu aveau persoană desemnată cu implementarea legii", declară prim-comisarul Gărzii de Mediu Bihor, Călin Mocan.

Dintre cele 23 de instituţii cu probleme, printre care se numără şi Direcţia de Sănătate Publică, cele mai multe nereguli s-au înregistrat la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la Primăriile Ineu şi Aştileu, care nu aveau nici măcar recipientele specifice pentru colectarea selectivă. "În urma controalelor, deocamdată nu s-au aplicat amenzi. Reprezentanţii instituţiilor au primit sarcina să intre în legalitate", a mai spus Mocan.

Potrivit Legii 132/2010, instituţiile publice sunt obligate să amplaseze la intrare, dar şi pe fiecare etaj recipiente de culori diferite şi inscripţionate, în care gunoiul să fie colectat selectiv. Totodată, sunt obligate să ţină evidenţa deşeurilor colectate selectiv, care vor fi cântărite la predarea către operatorul de salubritate, iar cantităţile vor fi consemnate într-un registru de evidenţă de către o persoană desemnată să urmărească activitatea.