Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat, marţi, în dosarul fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, trimis în judecată în 2014 de structura centrală a DNA pentru o salbă de acuze grave, cum sunt cele de luare de mită, trafic de influenţă, favorizare a infractorului, dar şi sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, instigare la compromiterea unei autopsii medico-legală, respectiv şantaj.
Potrivit rechizitoriului întocmit la vremea respectivă de Secţia de Combatere a Infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a DNA, prim-procurorul e acuzat că ar fi luat de la evazionistul Dorinel Edu peste 50.000 euro, în bani dar şi servicii, pentru a-l ajuta în schimb cu soluţii favorabile în anchetele penale pornite împotriva sa.
De asemenea, procurorii DNA susţineau că una dintre maşinile lui Popa, înmatriculată pe numele firmei deţinute de omul de afaceri Alin David, profilat pe afaceri cu material lemnos, ar fi fost primită de procuror, la o treime din valoarea reală, pentru a-l ajuta pe acesta la obţinerea unor soluţii favorabile în trei dosare penale în care era suspectat de implicare în defrişări ilegale. Pe marginea acestei afaceri, Vasile Popa a fost inculpat pentru trafic de influenţă, iar prietenul său, Alin David, a fost trimis şi el în judecată pentru cumpărare de influenţă.
Prelevare cu scandal
Din seria infracţiunilor imputate lui Popa nu lipseşte nici şantajul, victimele fiind orădenii Dan şi Maria Lozincă, patronii unei spălătorii auto, vechi amici ai procurorului.
Acuzaţia vizează o datorie pe care cei doi orădeni o aveau faţă de Vasile Popa, acesta presându-i să i-o returneze, inclusiv prin ameninţări cu controale, după cum spune DNA, în respectiva perioadă spălătoria familiei Lozincă fiind "călcată" de mai multe instituţii de control de 9 ori în câteva luni.
Alături de Vasile Popa şi Alin David, a fost trimis în judecată şi şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, Gabriel Mihalache, suspectat că a autorizat ilegal o prelevare de organe "într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale". Este vorba de prelevarea făcută în primăvara lui 2014 de la agentul de pază Ozsvath Oszkar Levente, ajuns în comă la spital după ce fusese bătut în localitate Tăuteu de opt scandalagii, ulterior trimişi în judecată pentru omor.
Potrivit procurorilor DNA, în acest caz prelevarea de organe nu era permisă, lui Popa imputându-i-se faptul că l-ar fi determinat pe Mihalache să încalce legea şi să o aprobe, ceea ce ar fi compromis ancheta.
Una caldă, alta rece...
În total, prin actul de acuzare înaintat instanţei, împotriva lui Vasile Popa au fost formulate acuze pentru 17 infracţiuni (acte materiale) din care, în urma unui îndelungat proces care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara, instanţa a decis, să-l achite pe fostul prim-procuror al judeţului pentru 16, atât pe considerentul că faptele nu există, cât şi pe motiv că nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.
Singura infracţiune pentru care judecătorii timişoreni l-au condamnat pe magistratul orădean este cea de şantaj asupra soţilor Lozincă, pentru care au dispus o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare. În situația în care condamnarea va rămâne definitivă, lui Popa i se va scădea din pedeapsă perioada în care a fost în arest preventiv (9 octombrie 2014 - 27 ianuarie 2015) respectiv în arest la domiciliu (27 ianuarie 2015 - 8 iunie 2015).
Ceilalţi doi inculpaţi din dosar, şeful de la Medicină Legală, Gabriel Mihalache şi afaceristul Alin David, au fost, de asemenea, achitaţi, în cazul lor instanţa stabilind că faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.
No comment
Contactat de reporterul BIHOREANULUI, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a refuzat să comenteze soluţia.
Cert este că verdictul pronunţat, marţi, de magistraţii timişoreni nu este unul definitiv, existând posibilitatea ca procurorii DNA ori inculpaţii să îl atace, cu apel, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.