"Realitatea continuă să rămână urâtă", spune senatorul Cristian Bodea într-o interpelare pe tema Programului Naţional de Dezvoltare Locală adresată vicepremierului Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi înregistrată luni la Senat.

În interpelare, Bodea spune că "sunt firme în aşteptarea banilor, care au abandonat şantierele deschise, sunt proiecte care aşteaptă să fie implementate, sunt lucrări blocate în diverse faze, sunt primării care refuză să pornească alte lucrări de utilitate publică de teama aceloraşi veşnice amânări şi, cel mai important, sunt oameni dezamăgiţi şi ţinuţi în afara vremurilor noastre - fără apă curentă sau canalizare sau drumuri desfundate, nemaivorbind aici despre luxul unor şcoli renovate, cu grupuri sanitare în clădire, nu pe terenul de sport sau de grădiniţe în care să aibă încălzire".

Senatorul liberal consideră că lucrările pe care administraţiile locale doresc să le facă în cadrul PNDL - modernizări şi extinderi ale reţelelor de apă şi canalizare - "nu sunt realizabile în condiţiile în care sunt lucrări începute în anul 2007 şi nefinalizate până acum" din lipsa alocărilor financiare necesare.

Bodea afirmă că aceste alocări se fac "cu dedicaţie de partid, nu în baza priorităţilor reale", ceea ce face ca programul PNDL să continue "să fie un eşec pentru România".

Dată fiind această situaţie, Bodea îi cere vicepremierului Vasile Dâncu să-i răspundă la două întrebări: "care a fost alocarea banilor pentru PNDL Bihor în primul trimestru al lui 2016?" şi "care este calendarul alocărilor pentru anul 2016, având în vedere faptul că primăriile şi consiliile judeţene au nevoie de predictibilitate în managementul proiectelor de investiţii locale?".