Moţiunea a căzut, viaţa merge înainte. Senatorul liberal Cristian Bodea a declarat vineri în cadrul unei conferinţe de presă că moţiunea de cenzură depusă de PNL şi respinsă marţi de Parlament s-a dorit un semnat de alarmă care trebuia tras chiar dacă liberalii nu au reuşit să doboare Guvernul Ponta.

"Rolul moţiunii de cenzură a fost să tragem un semnal de alarmă asupra situaţiei în care este pusă România de către un premier trimis în judecată. A fost un instrumet democratic şi trebuia prezentat ca atare", a declarat Bodea.

Senatorul a spus că moţiunea a creat aşteptări false electoratului PNL care dorea să vadă răsturnat Guvernul Ponta. "PNL trebuie să fie sincer, să spună adevărul, oricât de dureros ar fi. Trebuie să le spunem oamenilor clar: nu avem în actualul Parlament puterea de a răsturna PSD, deci nu avem cum să intrăm la guvernare până în 2017. Degeaba strigăm după blonde dacă nu suntem în stare de ele", a spus liberalul.

Bodea a afirmat că diferenţa de o sută de voturi în Parlament în favoarea social-democraţilor este prea mare pentru a putea fi compensată în perioada următoare.

În acest sens, senatorul Bodea a spus că moţiunea ar fi avut acelaşi rezultat şi dacă ar fi fost depusă peste două luni, în decembrie, iar PNL ar trebui să se regrupeze, să facă muncă de opoziţie şi să se pregătească să intre la guvernare abia după alegerile generale care vor avea loc peste doi ani.