Medic şi decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, senatorul PSD Florian Bodog s-a "legat" săptămâna aceasta de ministrul liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pe care l-a luat la ţintă atât printr-o interpelare adresată acestuia, cât şi printr-o declaraţie politică făcută în plenul Senatului.

De unde dărnicia?

Primul demers al lui Bodog, făcut luni, are ca subiect drepturile asiguraţilor şi funcţionarea pachetului de bază a serviciilor medicale, precum şi programele naţionale de sănătate.

În legătură cu pachetul de bază de servicii medicale, pe care ministrul Eugen Nicolăescu vrea să-l introducă în contractele cu CAS (astfel încât fiecare pacient să ştie ce primeşte şi ce nu poate primi în baza contribuţiei sale la Fondul de Sănătate), senatorul PSD s-a declarat mirat că aceste servicii ar urma să fie oferite gratuit atât cetăţenilor care au asigurare medicală, cât şi celor care nu cotizează la Fondul de Sănătate, întrebându-se cine va plăti, în acest al doilea caz, şi ce rost ar mai avea, în aceste condiţii, ca românii să achite dările la CAS.

"Pe de o parte, apreciez generozitatea de care dă dovadă Ministerul Sănătăţii prin această măsură. Consider că pentru a avea o populaţie sănătoasă este bine ca toţi cei în nevoie să beneficieze de servicii medicale extinse! Pe de altă parte, însă, această măsură este pusă în discuţie de către specialiştii din domeniu şi nu numai, care, pe bună dreptate, se întreabă de ce şi-ar mai plăti cineva contribuţia la Fondul Unic de Asigurări de Sănătate în condiţiile în care şi cei neasiguraţi beneficiază de aceleaşi drepturi şi servicii precum cei asiguraţi?".

Ca urmare, Bodog i-a cerut ministrului Nicolăescu "clarificări despre modul în care vor funcţiona pachetul de bază şi programele naţionale de sănătate după aplicarea noilor prevederi şi, de asemenea, lămurirea problemei drepturilor plătitorilor de asigurări de sănătate".

Acuzat de manipulare

În declaraţia politică prezentată în plenul Senatului, Bodog a susţinut că "sistemul medical are nevoie de mai multă consecvenţă şi coerenţă din partea decidenţilor".

Concret, senatorul PSD a arătat că nu crede în efectele pozitive ale "mutării a circa 40% din cazuri şi pacienţi din zona spitalelor spre policlinici şi medicii de familie" (intenţie determinată de necesitatea reducerii cheltuielilor din spitale) în condiţiile în care şi în prezent "există o suprasolicitare a serviciilor ambulatorii, atât la nivel de policlinici, cât şi la medicii de familie", concluzia fiind că "o astfel de măsură trebuie dublată în mod obligatoriu şi de întărirea medicinei primare, de întărirea medicinei de familie şi a celei de ambulator".

De asemenea, senatorul PSD spune că a comparat proiectele de reorganizare a sistemului medical postate pe site-ul Ministerului Sănătăţii cu declaraţiile mai vechi ale ministrului Eugen Nicolăescu, constatând că între acestea "există o discrepanţă mare", determinată fie de lipsa coordonării între ministru şi echipa de tehnicieni, fie de o intenţie a ministrului de a manipula opinia publică. "Nu m-ar mira să fie aşa, pentru că nu ar fi prima dată când domnul ministru una spune şi alta face. În momentul când Ministerul Sănătăţii a tăiat pachetul de servicii de asistenţă stomatologică pentru copii şi bătrâni, domnia sa, prin intermediul unui secretar de stat, s-a angajat în faţa Comisiei de Sănătate din Senat ca la rectificarea bugetară să reintroducă acest pachet sub forma unui program de asistenţă medicală stomatologică de profilaxie. Acest program nu se mai regăseşte însă în materialul propus şi prezentat acum de Minister", a exemplificat Bodog.

Nu în ultimul rând, senatorul PSD spune că este "inacceptabilă" disponibilitatea ministrului de a majora salariile medicilor "cu un procent infim" şi ironizează situaţia când, dat fiind exodul medicilor în străinătate, asigurarea serviciilor medicale ar fi certă doar dacă ministrul (care de profesie este economist) s-ar pune să trateze el pacienţii.

"România se confruntă la ora actuală cu o migraţie în străinătate a personalului medical de specialitate, migraţie pe care ar trebui să o stopăm prin soluţii concrete, inclusiv prin creşterea salariilor! În caz contrar, vom ajunge în situaţia în care nu va mai fi cine să ne trateze în spitale. Eventual, poate domnul ministru Nicolăescu!", şi-a încheiat Bodog declaraţia cu o nouă săgeată lansată asupra ministrului liberal.