Liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, s-a prezentat la conferinţa de presă organizată vineri tot în costum negru la care a afişat o cravată sobră. "Sunt nevoit în continuare să port cravată neagră. Sper să o pot schimba cât mai curând, iar după data de 16 octombrie să nu mai trebuiască să port doliu", a declarat senatorul Mang.

Preşedintele PSD Bihor a promis la sfârşitul lunii august că, în semn de protest, va purta doliu până la căderea Guvernului Boc şi nădăjduieşte că acest lucru va avea loc la jumătatea lunii octombrie, după depunerea în Parlament a moţiunii de cenzură iniţiată de PSD.

Dascăl de profesie, senatorul Mang a mai spus că săptămâna viitoare va avea loc "cea mai tristă începere de an şcolar din ultimii 20 de ani pentru că 15.000 de cadre didactice au fost date afară şi peste 1.000 de şcoli au fost închise". El s-a declarat cu atât mai indignat cu cât printre instituţiile şcolare închise datorită numărului redus de elevi "se află inclusiv şcoli care au fost renovate în ultimii doi sau trei ani, iar după închiderea lor copiii au fost mutaţi în clădiri în paragină".

Mang a mai spus că pentru haosul creat în învăţământ ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu ar fi trebuit eliberat din funcţie. "Domnul Funeriu era primul care trebuia să fie remaniat, pentru că prin ce face acest individ zi de zi distruge sistemul de învăţământ", a spus liderul PSD Bihor.

Social-democratul a mai afirmat că este "profund dezamăgit" de declaraţia ministrului că "senatorii opoziţiei blochează Legea învăţământului în Parlament". "Dacă am dori să blocăm legea nu ne-am duce la comisie, dar faptul că stăm 10 - 12 ore pe zi în comisie ca să dezbatem proiectul de lege arată că dorim o lege a educaţiei", a spus senatorul.

Mang a mai amintit că proiectul de lege înaintat de ministrul Funeriu este atât de slab încât senatorii din Comisia de învăţământ sunt nevoiţi să o refacă din temelii. "Ceea ce se întâmplă acum este că scriem o altă lege, articol cu articol", a spus senatorul.