Senatorul UDMR Bihor Rozalia Biro, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din camera superioară a Parlamentului, consideră că autorităţile au reacţionat lent şi nepotrivit în contextul protestelor din sistemul penitenciar.

"Sunt de acord că situaţia de faţă nu este vina celor care deţin funcţii în prezent, că ceea ce Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au făcut în ultimii 25 de ani nu este suficient", a spus Biro într-o conferinţă de presă pe care a organizat-o joi dimineaţă, după ce a vizitat Penitenciarul din Oradea, unde a stat de vorbă cu doi deţinuţi, condamnaţi la 20 şi respectiv 25 de ani, dintre cei cinci care au vrut să intre în refuz de hrană cu o zi înainte.

Reacţie inadecvată

Senatorul Rozalia Biro consideră că deţinuţii din penitenciarele româneşti au ajuns la protestele de acum din cauză că timp de 25 de ani autorităţile au neglijat problemele lor, limitându-se să enumere câteva demersuri întreprinse în ultimii 13 ani de unele instituţii, dar rămase fără finalitate.

Biro a spus într-o conferinţă de presă organizată joi că în 2003 Avocatul Poporului a propus o nouă lege şi un nou regulament pentru executarea pedepselor privative de libertate, propunere materializată în acelaşi an printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, aprobată tot atunci prin lege şi urmată de un Ordin al Ministerului Justiţiei în acelaşi domeniu. În 2008 Avocatul Poporului şi Ministerul Justiţiei au întocmit un nou raport, privind reeducarea infractorilor minori, în 2014 UNICEF a publicat un raport privind drepturile minorilor privaţi de libertate, iar în decembrie 2015 tot Avocatul Poporului a întocmit un raport special privind condiţiile din penitenciare, însoţit de propuneri administrative şi legislative pentru îmbunătăţire acestora, dar ignorat de Ministerul Justiţiei.

"Din decembrie 2015 până în prezent Ministerul Justiţiei şi ANP puteau alege măcar o parte din aceste propuneri sau măcar să comunice că lucrează la îmbunătăţirea situaţiei", a spus Biro, nemulţumită că acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum ministrul Raluca Prună a spus că nu va lua decizii sub presiune. "Ba da, poţi să iei decizii în situaţii de criză", a spus Biro.

La "vorbitor"

În contextul în care pe 31 martie a făcut o declaraţie politică în Senat pe această temă, iar pe 27 iunie i-a cerut printr-o interpelare ministrului Finanţelor să comunice poziţia privind finanţarea planului de acţiune al Ministerului Justiţiei pentru a evita o decizie-pilot a CEDO pentru condamnarea României din cauza condiţiilor proaste din închisori, dar mai ales în cel al izbucnirii protestelor din penitenciare din această săptămână, senatorul UDMR a vizitat joi dimineaţă, înainte de a susţine conferinţa de presă, Penitenciarul Oradea, unde 5 din cei 514 deţinuţi s-au gândit să intre în refuz de hrană în cursul zilei de miercuri.

Dintre cei cinci, Biro a spus că a discutat cu doi, unul condamnat la 20 de ani, iar celălalt la 25 de ani de închisoare, pentru a afla motivele care i-au determinat să protesteze. Răspunsul? "Ei spun că hrana nu este de calitate suficientă, preţurile la unitatea comercială din incintă sunt de trei ori mai mari decât afară, au invocat lipsa comunicării, că nu au cu cine să comunice, şi asigurarea medicaţiei nu este suficient de rapidă, în sensul că pentru o situaţie care nu era urgentă au primit medicamente după o săptămână de la solicitare", a povestit senatorul UDMR.

Biro a afirmat că, totuşi, condiţiile din Penitenciarul Oradea sunt "net superioare", fiind 514 deţinuţi la 600 de paturi, existând 5 medici (din care 2 angajaţi şi 3 cu contracte de prestări), camerele având televizoare cu 20 de canale, majoritatea şi frigidere, iar deţinuţii pot face duş de trei ori pe săptămână dacă nu lucrează sau zilnic dacă lucrează.

Pentru că Penitenciarul orădean este model, Biro a spus că va cere să fie "copiat" şi de celelalte din ţară. "Dacă la Oradea se poate, se poate face şi în celelalte penitenciare din ţară, o să le recomand să-şi focuseze atenţia asupra condiţiilor care există în Oradea", a explicat Biro.

Propuneri de îmbunătăţire

Senatorul UDMR Bihor spune că are 11 propuneri pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare, majoritatea nepresupunând costuri mari şi o durată de implementare îndelungată: acordarea de consiliere psihologică deţinuţilor, asigurarea unor condiţii de igienă normală, asigurarea hranei în cantităţi şi la o calitate îndestulătoare "dacă nu luăm acasă ce este al deţinuţilor", acordarea unui timp suficient pentru toaleta deţinuţilor, reabilitarea instalaţiilor sanitare, schimbarea lenjeriei de pat şi saltelelor, asigurarea unor spaţii de depozitare pentru bunurile personale ale deţinuţilor, asigurarea asistenţei medicale "adecvate", luarea unor măsuri pentru scăderea preţurilor la magazinele de incintă, asigurarea condiţiilor tehnice pentru ca deţinuţii să poată comunica cu familiile la telefon, acces la muncă pentru aceştia, dar şi comunicarea permanentă din partea ANP şi Ministerului Justiţiei a măsurilor luate pentru detensionarea situaţiei.

În România, spune Biro, sunt 28.380 deţinuţi pe 18.780 locuri, gradul de ocupare a penitenciarelor fiind de 151%.

Întrebată de BIHOREANUL dacă apreciază sau nu că există o legătură între protestele deţinuţilor izbucnite luni la Penitenciarul din Iaşi, răspândite apoi la altele zece din ţară, şi presiunile a două televiziuni şi ale unor politicieni condamnaţi sau în curs de condamnare pentru obţinerea unei amnistieri, Biro a răspuns că "nu am cum să fac presupuneri, nu am nicio dovadă în acest sens".

Citiţi pe aceeaşi temă articolul Revoltă în mai multe penitenciare din România. Nu şi în Oradea