Fost redactor-șef și director al revistei Familia, Ioan Moldovan, a fost cel mai recent protagonist, ultimul din acest an, al clubului de lectură Pragul Vaida, pe care de altfel l-a și inaugurat la începutul anului, fiind invitat să citească din propria operă poetică.
„Este un poet îndrăgit atât de critici, cât și de necritici”, l-a prezentat gazda, Mihók Tamás, redactor al revistei Familia, cea care, împreună cu revista Golan, a pus la cale evenimentul care a atras publicul la capacitatea maximă a sălii Moszkva.
„O emblemă a orașului”
Veniți care din pasiune pentru poezie în general (a generației optzeciste - pentru care Ioan Moldovan, alături de Aurel Pantea și de Ion Mureșan sunt cei mai reprezentativi autori lirici - în special), care din curiozitate, din prietenie pentru invitatul special ori din snobism, cum remarca eseistul Ioan F. Pop, orădenii prezenți luni seară în sala Moszkva au avut parte de un regal de poezie, numărul lor fiind „de-a dreptul intimidant”, potrivit gazdei, Mihók Tamás.
„Ioan Moldovan este o emblemă a orașului” și „un senior al poeziei contemporane”, „un poet îndrăgit atât de critici, cât și de necritici”, l-a prezentat redactorul Familiei pe cel care a condus seria a V-a a revistei, ca redactor-șef și apoi ca director, de la începutul anilor 90 până în 2020, la retragerea din activitatea remunerată.
Înainte ca poetul să treacă la lectură, Mihók Tamás a amintit de bogata contribuție a acestuia la poezia contemporană prin opera consistentă, cu nu mai puțin de 13 volume: Viața fără nume (1980), Exerciții de transparență (1983), Insomnii lângă munți (1989), Arta răbdării (1993), Tratat de oboseală (1999), Interioarele nebune (2002), Celălalt pește (2005), Recapitulare (2010), Mainimicul (2010), Timpuri crimordiale (2014), Multe ar mai fi de spus (2019), Viața fără lume (2020) și Azi (2023).
„El spune mult mai mult”
Vreme de aproape un ceas, Ioan Moldovan a citit poeme din diverse volume, cu o intonație care, în ciuda vocii nu foarte puternice, a facilitat ca atât forma, cât și sensul lor să fie mai ușor receptate de auditoriu, după care au urmat, în tradiția Pragul Vaida, „discuții aplicate”, cele de care poetul a mărturisit, firește că în glumă, că „mă temeam”.
„El spune lucruri esențiale, Ioan Moldovan este metafizic într-o simplitate aparentă, de fapt esențială”, l-a comentat Ioan F. Pop, pornind de la conceptul de mainimic al poetului, la fel cum avea să sublinieze ceva mai încolo și Ioana Cistelecan, arătând că poezia lui Moldovan este nu doar o specială alcătuire de cuvine, ci și expresia unor idei.
Răspunzând unei întrebări adresate de decănița Facultății de Litere, dornică să afle dacă de-a lungul vârstelor poetice autorul a „simțit cuvântul diferit de la o vârstă la alta”, Ioan Moldovan a vorbit despre felul într-adevăr deosebit în care a perceput și mânuit cuvântul în copilărie, când, umplând un caiet cu 200 de pagini „mă socoteam un poet sadea”, apoi în anii adolescenței, caracterizați de „cititul de-a valma”, în cei ai formării, când „școlirea mi-a adus disciplina lecturii”, și în cei ai maturității, când conchide că „nu poți fi poet fără a fi poetic”.
Una dintre admiratoarele prezente în sală, Florentina Lăzău, o fostă elevă a Petronelei Moldovan, consoarta și prima cititoare a lui Ioan Moldovan („cel mai dur și cel mai formativ critic al meu”, cum s-a exprimat acesta), a emoționat publicul exprimându-și față de poet „recunoștința din tot sufletul pentru pasiunea și dăruirea cu care ne-ați inițiat în tainele literaturii, pentru căldura cu care ne-ați primit la cenaclurile revistei Familia”.
În fond, încă o parte din opera artistului, care a format, la rându-i, generații de cititori, de autori, de iubitori de literatură și cultură în general...
