După ce în cursul zilei de miercuri, clubul CSM Oradea a primit în mod oficial decizia Biroului Federal al Federaţiei Române de Polo prin care echipa Steaua Bucureşti a fost declarată campioană deşi sezonul competiţional 2019-2020 din Superliga Naţională a fost îngheţat, conducerea clubului a reacţionat, exprimându-şi nemulţumirea asupra acestei hotărâri, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial.

"Constatăm cu surprindere şi ne aflăm în dezacord total cu această situaţie, cunoscând deciziile altor foruri competente din sportul românesc (baschet, handbal etc), precum şi măsurile luate de federaţiile omoloage din alte ţări cu privire la soarta sezonului competiţional 2019/20, întrucât acesta nu a putut fi completat din cauza pandemiei de coronavirus", se arată în luarea de poziţie.

Sere consideră că decizia este nedreaptă, reiterând ideea antrenorului Dorin Costrăş de a o contesta.

"Considerăm că este o decizie injustă de a declara campioana naţională în condiţiile în care nu s-a încheiat nici măcar sezonul regulat. Mai mult, sunt echipe, precum CSM Oradea, care au disputat mai puţine jocuri oficiale decât alte echipe. În atare condiţii este cu atât mai nerecomandat să se acorde titlul de campioană a României. Meciurile rămase de disputat din sezonul regulat şi calendarul competiţional ne-au îndreptăţit să credem şi să sperăm că avem şanse să urcăm pe prima poziţie a clasamentului până la încheierea sezonului regulat. Totodată, echipa noastră a performat la nivel înalt pe parcursul întregului sezon competiţional 2019/20 astfel încât eram îndreptăţiţi să credem în şansa echipei noastre de a obţine titlul naţional, aşa cum a reuşit de altfel să cucerească trofeul în cealaltă competiţie organizată pe parcursul acestui sezon, Cupa României", a precizat Şerban Sere.

Conducătorul principalului club sportiv de seniori din Bihor îi acuză de părtinire pe cei din conducerea Federaţiei Române de Polo, susţinând că au favorizat Steaua prin hotărârea luată.

"Decizia anunţată nu are legătură cu fair play-ul şi considerăm că este firesc să fim dezamăgiţi de aceasta. Prin urmare am hotărât să ne exprimăm punctul de vedere pe cale legală. Vom acţiona în consecinţă, urmând să facem toate demersurile legale la care suntem îndreptăţiţi", a mai adăugat Sere.

Pe de altă parte, şeful CSM le-a mulţumit şi i-a felicitat "pe toţi cei care au contribuit la buna desfăşurare a activităţii echipei de polo în acest sezon", de la colectivul tehnic şi managerial, până la jucători. "Îi asigur că facem eforturi pentru a îndrepta această decizie care nu are nimic în comun cu meritele şi principiile pe care sportul este clădit", a spus el.

Clubul reaminteşte că echipa CSM Oradea se situa pe locul al II-lea în ierarhia la zi a Superligii Naţionale de polo, dar avea cu patru jocuri mai puţin disputate decât prima clasată, Steaua, care a fost însă declarată campioană naţională, după ce competiţia a fost îngheţată.

Speranţele poloiştilor orădeni la titlul naţional în acest an sunt argumentate şi de adjudecarea trofeului Cupei României, dar şi de parcursul bun din cupele europene din acest sezon, când elevii antrenorului Dorin Costrăş au ajuns până în semifinalele LEN Euro Cup.