Prima reacţie a deputatului Ştefan Seremi după semnarea protocolului de colaborare în plan judeţean între UDMR-USL a fost de mirare, liderul PDL Bihor sugerând însă că liderii UDMR greşesc, deoarece în judeţul Ilfov, de pildă, PSD a făcut o înţelegere şi cu PRM, ceea ce ar face ca - de departe - maghiarii să devină aliaţi cu adversarii lor naturali conduşi de Vadim.

"Nu ştiu dacă ei (n.r. - UDMR) ştiu că indirect au semnat un protocol de colaborare şi cu PRM, că PRM a semnat un protocol de colaborare cu PSD, iar PSD este parte din USL", a declarat Ştefan Seremi pentru BIHOREANUL.

"Nu-i nicio problemă. Pe plan local noi şi aşa niciodată nu am fost susţinuţi de UDMR, pentru că dacă am fi fost aveam la ora asta cel puţin un vicepreşedinte la Consiliul Judeţean", a adăugat preşedintele PDL Bihor, referindu-se la faptul că formaţiunea sa şi-a dorit o poziţie de vicepreşedinte al CJ Bihor în condiţia în care această instituţie a administraţiei judeţene are un preşedinte şi un vicepreşedinte de la PNL, plus un vicepreşedinte de la UDMR.

Solicitat să spună care este reacţia sa faţă de una din prevederile protocolului încheiat joi între UDMR şi USL în Bihor, şi anume obligaţia formaţiunilor semnatare de a susţine extinderea la nivel naţional a acestui parteneriat, precum şi obligaţia de a constitui alianţe la nivelul tuturor consiliilor locale din judeţ, liderul PDL Bihor a răspuns: "Unde putem o să rezistăm, unde nu putem n-o să rezistăm...".