Pentru întâia oară în istoria Universităţii din Oradea, studenţii pot fi evaluaţi, la final de semestru, online.

La propunerea Consiliului de Administraţie al instituţiei, Senatul academic a decis că sesiunea se poate desfăşura de la distanţă, tinerii urmând să fie evaluaţi în scris, oral sau cu teste grilă.

Procedura votată în şedinţa de luni prevede că studenţii pot fi evaluaţi pe platformele Universităţii (Moodle sau MS Teams), dar şi prin alte aplicaţii de conferinţă video-audio (Zoom, Google Meet, Skype). Notele primite de studenţi vor fi comunicate de cadrele didactice tot online.

Examinarea online nu este însă obligatorie: dacă unii profesori vor decide că nu-i pot testa pe studenţi pe internet, vor putea să-i cheme la facultate, dar respectând măsurile prevăzute de autorităţi.

De asemenea, Senatul Universităţii a votat ca şi examenele de finalizare a studiilor să se ţină, în această vară, pe internet. Studenţii vor trebui să-şi publice pe platforma Universităţii lucrările de licenţă sau de dizertaţie. Apoi, fiecare absolvent va avea 30 de minute la dispoziţie pentru susţinerea propriu-zisă a lucrării, de la distanţă, care va fi înregistrată integral şi arhivată la facultate.

Senatul academic a mai decis că studenţii vor putea încheia acest an universitar cu mai puţine credite decât în mod obişnuit. Concret, dacă până acum trebuiau să acumuleze minimum 30 de credite pentru a trece în următorul an de studiu, în acest an studenţii orădeni vor avea nevoie de 15 credite.