Nicicând în ultimele două decenii n-am avut un an mai bezmetic şi distrugător ca acesta. Început cu proteste furioase de care nici ei nu se mai credeau capabili, continuat cu neaşteptata schimbare a unui guvern autist şi arogant deopotrivă, iar apoi cu şi mai surprinzătoarea schimbare a guvernării înseşi, 2012 a fost pentru români nimic altceva decât suma unor conflicte fără precedent.
Pe când în jurul nostru criza scotea în stradă mai toată Europa din raţiuni economice, la noi s-a manifestat convulsiv şi aproape strict din cauze şi în forme politice. După trei rânduri de alegeri, dacă punem la socoteală şi referendumul, finalizate cu condamnarea fără drept de apel a foştilor guvernanţi, lucrurile însă tot nu s-au liniştit, iar vacarmul politic bruiază şi vremea colindelor. Dacă în antichitate armele tăceau măcar în vremea Jocurilor Olimpice, în România zilelor noastre politicienii nu-şi pot băga săbiile în teacă nici măcar în preajma Naşterii Domnului.
Pe când cei care au dus tot greul - "mulţime, popor, oşteni" - află că în timpul războiaielor "generalii" încheiaseră armistiţii pe care nu le pot respecta, tot ei, încremeniţi în logica războiului, nu se pot hotărî acum în mâna cui să fie pâinea şi în a cui cuţitul. Cel puţin până acum, câştigătorii conflagraţiei naţionale se vădesc dominaţi de obsesii străine de cotidian, privind în zare, hăt departe, la schimbarea Constituţiei şi la regionalizare, dar mai deloc la urgenţele de zi cu zi - construirea drumurilor, refacerea sistemelor de irigaţii, branşarea satelor la reţelele de apă şi canalizare şi multe altele. Nu că ar strica o clarificare a legii supreme, de pildă, dar cum să ajungi la consensul necesar realizării ei de vreme ce nici măcar în tabăra câştigătorilor nu există intenţia de a topi fierul tunurilor pentru a-l transforma în plug, ci planul de a perfecţiona armele pentru a le întoarce contra propriilor aliaţi?
Habar nu am, la ora asta, cum se vor termina luptele pentru formarea noului guvern. Cum şi cât va supravieţui USL neînţelegerilor dintre propriii lideri, dar şi tălpilor pe care, neîndoios, deja le pun învinşii urnelor. Ar fi cazul însă ca şi unii, şi alţii, să-şi aducă aminte că majoritatea românilor, dacă nu au sperat neapărat într-un belşug revărsat peste noapte, îşi doresc totuşi încheierea prea lungului război civil care le-a secătuit energiile.
Tot ce ne-am mai putea dori, aşadar, e pacea. Pentru că în starea de beligeranţă nu se poate edifica nimic, ieşirea din tranşee a rămas pur şi simplu singura cale de urmat, aşa că "generalii" trebuie să se transforme cât mai rapid în şefi de şantier. Să se aşeze calmi la masă, să facă planurile de (re)construcţie şi să pună muncitorii la treabă, pe fiecare acolo unde se pricepe mai bine. Altfel, anul care vine chiar o să-l sfârşim în ruine. Fără niciun învingător, ci doar cu vreo 20 de milioane, sau câţi om mai fi, de învinşi.