După ce Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţional documentul legislativ prin care s-a introdus obligativitatea măştii de protecţie şi în aer liber, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a comentat, miercuri, că indiferent de disputele juridice pe tema unor ordonanţe, masca este eficientă şi ar trebui purtată chiar şi în spaţii deschise, dacă este vorba de zone circulate, aglomerate.
"Problema legată de mască cred că este prea mult dezbătută la nivel juridic, legislativ. Până la urmă, masca este o barieră împotriva transmiterii infecţiei, este o protecţie ca să nu te infectezi, o barieră mecanică care de multe ori s-a arătat eficientă, lucru demonstrat din punct de vedere ştiinţific", a spus Alexandru Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute după şedinţa de Guvern de miercuri.
Ministrul a adăugat: "Este o măsură de bun simţ, pe care ar trebui să o aplicăm cu toţii. Chiar dacă va exista o perioadă de o zi sau două în care vom putea să renunţăm la mască în exterior, sfatul meu este să utilizăm masca în exterior atunci când ajungem în zone aglomerate, pentru că riscul de transmitere este în continuare ridicat şi scopul este să ne protejăm pe noi şi comunităţile în care trăim sau muncim".
De asemenea, Rafila a reiterat că NU se renunţă la utilizarea măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi în pieţele închise.
În ceea ce priveşte legislaţia care vizează purtarea măştii în spaţii deschise, Guvernul României aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale, document în care judecătorii vor arăta ce anume este în neregulă din punct de vedere procedural şi legislativ cu OUG 192/2020.
El a explicat într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, că aceste situaţii sunt reglementate de Legea 55/2020, urmând ca în privinţa portului măştii în spaţiile deschise să fie luate măsuri în acord cu recenta decizie a Curţii Constituţionale, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial. Ulterior, Guvernul ar putea actualiza legislaţia în sensul reintroducerii obligativităţii pentru masca în aer liber.
"Această ordonanţă care a fost declarată neconstituţională a fost adoptată în anul 2020, făcea referire la utilizarea măştii în spaţiile deschise. În mod evident, după publicarea ei, trebuie să facem în aşa fel încât să respectăm decizia Curţii Constituţionale. Acum, celelalte moduri de utilizare a măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun, în pieţele închise sunt reglementate de Legea 55. Deci, este clar că nu se renunţă la mască în spaţiile închise. Legislaţia care a făcut referire la această ordonanţă elaborată de către Ministerul Sănătăţii trebuie actualizată. Urmărim cu mare atenţie evoluţia situaţiei epidemiologice şi vom lua acele măsuri care sunt corecte pentru protejarea sănătăţii populaţiei", a arătat Alexandru Rafila, potrivit Ziare.com.
Amintim că CCR a declarat neconstituţională Ordonanţa de Urgenţă 192/2020, însă decizia nu se pune în practică până când nu va apărea motivarea ei în Monitorul Oficial. Astfel, deocamdată, nu se ştie cu exactitate ce anume au considerat neconstituţional judecătorii în textul ordonanţei.