Nu trece o zi fără ca reprezentanţii clubului CSM Oradea să nu anunţe câte o nouă înţelegere cu jucătorii echipei de baschet masculin CSM CSU. Astfel, după Markovic, Watson şi Valeika, conducerea clubului bihorean a transmis miercuri că jucătorul sârb Dragan Zekovic îşi va continua activitatea alături de CSM CSU Oradea şi în sezonul următor.

"Înalt de 2.09 metri, Zekovic a ajuns la un acord cu echipa alături de care a câştigat titlul de campion al României pentru un angajament cu valabilitate pentru sezonul competiţional 2020-2021", a transmis clubul orădean, printr-un comunicat de presă.

În vârstă de 33 ani, Dragan este un jucător de poziţiile 4-5, el alăturându-se echipei orădene pe parcursul sezonului competiţional 2018-2019. "El s-a potrivit perfect în angrenajul echipei roş-albastre, calităţile sale potrivindu-se ca o mănuşă cu cele ale colegilor săi, dar şi cu planurile staff-ului tehnic", după cum mai informează conducerea clubului CSM.

De menţionat că Zekovic se află în faţa celui de-al 14-lea sezon al carierei. El a avut primul angajament în sezonul 2005-2006, alături de Atlas Novi Belgrad. A trecut apoi la Arkadia Traiskirchen Lions, unde a fost coleg cu Titus Nicoară. Ulterior a jucat pentru Steaua Roşie Belgrad, OKK Belgrad şi KK Novi Sad.

Conform clubului orădean, în sezonul 2012-2013, Zeko a evoluat pentru Vojvodina Novi Sad, acolo unde a fost coleg de echipă cu Radovan Markovic, unul dintre secunzii echipei CSM CSU Oradea. Apoi, "în vara anului 2013 a trecut la CSU Asesoft Ploieşti, însă în luna decembrie a amintitului an, Dragan a fost diagnosticat cu o boală cumplită. Cariera lui Zekovic s-a oprit  în decembrie 2013. El a efectuat tratamente şi efectele acestora au fost benefice. Dragan a reuşit să-şi reia cariera în vara anului 2016, când a semnat cu Karpos Sokoli, în Macedonia".

În 2017, baschetbalistul s-a reîntors în România, semnând cu CSM Steaua EximBank Bucureşti. 

La CSM Oradea, Zekovic a disputat peste 60 meciuri, în Liga Naţională, Cupa României, SuperCupa României, Basketball Champions League şi FIBA Europe Cup. Aici, ex-iugoslavul a câştigat Liga Naţională şi SuperCupa României şi a disputat două finale de Cupa României.