Voluntarii Centrului de Tineret "The Spot" din Oradea continuă programul de educaţie ecologică, derulat în cadrul "Iunie - Luna curăţeniei în judeţul Bihor".

Miercuri, însoţiţi de elevi ai Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul", de profesoara Alice Popa, şi de reprezentanţi  ai Gărzii Forestiere Oradea, voluntarii au mers în Tileagd unde au ţinut lecţii despre colectarea separată a deşeurilor, importanţa reciclării în combaterea poluării cu plastic şi nevoia de a avea păduri şi ape curate.

Apoi, ajutaţi de elevi din ciclul gimnazial al Şcolii cu clasele I-VIII din Tileagd şi de Primăria Tileagd, voluntarii au desfăşurat apoi o activitate de ecologizare în comună.

La fel s-a întâmplat vineri, în comuna Tinca, unde s-au dus voluntarii "The Spot" alături de cei ai Consiliului Şcolar al Elevilor Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" Oradea şi de angajaţii companiei Celestica. Lecţiile s-au ţinut la Liceul Teoretic "Nicolae Jiga", iar apoi, cu sprijinul învăţătorului Iuliu Orban şi al primăriei comunei, s-au adunat gunoaie de prin sate.

Centrul "The Spot" va continua programul său şi în următoarele două săptămâni, când voluntarii vor merge în alte şcoli din judeţ.

"Mulţumim partenerilor şi sponsorilor noştri din acest program: compania Celestica, compania Plexus Services RO, Asociaţia Renew Carpathia, Deplastificat şi Garda Forestieră Oradea", au transmis reprezentanţii Centrului de Tineret.