Reprezentanţii a 14 sindicate au umplut marţi Parcul Traian, o mare parte a protestatarilor ajungând la locul desfăşurării mitingului de protest chiar şi cu o jumătate de oră mai devreme de 13, oră programată pentru începerea manifestaţiei. Tot o premieră a fost faptul că multe din sindicate - ca de exemplu cele de la Teatrul de Stat, Teatrul Arcadia, Filarmonică, Penitenciar, Primărie ori Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate - au participat pentru prima oară la o adunare de protest, liderii lor afirmând că niciodată oamenii nu au mai fost atât de speriaţi şi totodată umiliţi cum sunt acum.

Faptul că, ulterior, pe durata desfăşurării, organizatorii mitingului au difuzat la staţia de amplificare "dansul pinguinului", dar protestatarii nu au avut deloc chef să danseze, a părut să confirme că, de data aceasta, mitingul a fost chiar unul de protest, nu de divertisment.

La puşcărie!

Început în acordurile refrenului lui Valeriu Sterian - "Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni", mitingul din Parcul Traian, împânzit de steagurile sindicatelor, a căpătat încă de la început accente îndârjite. "Jos Guvernul! Jos Băsescu! Ne-am săturat! Plecaţi!", au fost primele cuvinte rostite la microfon de preşedintele BNS Bihor, Nicolae Morgovan, îndreptându-şi privirile spre ferestrele Prefecturii, instituţia ce reprezintă Guvernul în teritoriu.

Cornel Fofiu, liderul Sindicatului Energetica (de la Electrocentrale), a fixat şi el tonul în care avea să curgă tot mitingul. "Ne aflăm în Parcul Traian. Acolo e Prefectura, dincolo Poliţia, mai încoace Tribunalul, ceva mai încolo Penitenciarul. Ar trebui să-i ducem pe guvernanţi la Poliţie, apoi la Tribunal şi apoi la puşcărie, măcar pentru câţiva ani!", a spus Fofiu, în aprobarea şi uralele protestatarilor, încurajaţi - de asemenea - de participarea la protest a unui mare număr de sindicalişti de la Poliţia Locală Oradea şi de la Penitenciar.

Ioan Ţenţ, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a fost necruţător cu guvernanţii, criticând sărăcia fără precedent în care au ajuns cadrele didactice şi nedidactice, dar şi haosul, tot fără egal, în care actuala putere a împins sistemul educaţional. "Degeaba dăm copiii la şcoală, că n-au niciun viitor. Aceşti nemernici ne-au luat şi viitorul. La puşcărie cu ei!", a declamat Ţenţ. El a mai amintit că angajaţii din învăţământ "au fost minţiţi din prima zi de guvernanţi", deoarece aceştia nu numai că nu şi-au respectat promisiunea că vor aplica legea prin care le-au fost majorate salariile, dar au şi disponibilizat anul trecut 27.000 de cadre didactice, iar anul acesta au programat desfiinţarea a cel puţin încă 15.000 de posturi. "Jos Guvernul! Jos Băsescu!", a strigat liderul FSLI.

"Ăla mic şi ăla chior şi-au bătut joc de popor!"

Un alt lider sindical care a însufleţit masa protestatarilor a fost Gheorghe Chiş, preşedinte la nivel naţional al Sindicatului Ambulanţa. Chiş a criticat vehement strategia PDL de a-i discredita, după presă, "mogulii" şi partidele de opoziţie, şi pe sindicalişti. "Guvernul şi cei care îl susţin încearcă să asmută oamenii împotriva liderilor sindicali, spunând că ne-am îmbogăţit. Cu ce ne-am îmbogăţit?", a întrebat retoric liderul de la Ambulanţă, spunând apoi că din cauza hoţiei guvernanţilor s-a ajuns ca maşinile de intervenţie să nu mai aibă combustibili, iar serviciile judeţene de ambulanţă să nu mai aibă personal care să transporte bolnavii cu targa. "Am ajuns să batem la uşile vecinilor bolnavilor ca să putem duce targa, fiindcă nu se aprobă suplimentarea de personal", a spus Chiş.

El a criticat şi faptul că parlamentarii puterii s-au "ascuns" de cei care i-au trimis în Camera Deputaţilor şi în Senat. "Nu cu mult timp în urmă ne-au împânzit oraşele cu afişele din care ne priveau. Acum îi invit să ne privească în ochi şi să ne spună dacă au de gând să voteze ce vrea Guvernul!", a încheiat liderul de la Ambulanţă.

Boc şi Băsescu, doi "tovarăşi"

Între foarte desele scandări "Jos Băsescu!" şi "Jos Guvernul!", un alt discurs care a stârnit reacţii între protestatari a fost cel al liderului Sindicatului Civica din Primăria Oradea, Gheorghe Bejan. Acesta a evidenţiat că este pentru prima oară de la înfiinţarea sindicatului, din 2001, când angajaţii Primăriei ies în stradă, spunând că asta se datorează faptului că niciodată până acum guvernanţii nu au fost aşa nedrepţi.

"Am venit aici pentru că în ultimii doi ani din Primărie au plecat 250 de oameni, iar acum vine tovarăşul Boc să ne taie 25% din salarii, la preţioasele indicaţii ale tovarăşului Băsescu", a spus Bejan.

Băsescu şi ţiganii

Deşi la miting nu a participat nicio organzaţie de pensionari, în Parcul Traian au fost prezenţi şi câţiva vârstinici, printre care o bunicuţă, care de la microfon a adresat şi ea un mesaj şefului statului. "Vă rog, tovarăşe Băsescu, nu vă mai pupaţi cu ţiganii, că e ruşine şi pentru dumneavoastră şi pentru ţară", a spus bătrâna Letai Ilona, făcând aluzie prin cuvintele ei la numeroasele întâlniri pe care în campania electorală Băsescu le-a avut cu persoane precum Bercea Mondialul.

Nicolae Morgovan, liderul BNS Bihor, a amintit celor prezenţi că alături de PDL, la Guvernare se alfă şi UDMR, care "taie şi din salariile şi pensiile populaţiei de etnie maghiară", moment în care protestatarii au scandat "trădătorii, trădătorii".

"Să ne slujească, nu să ne umilească"

Actorul Petre Panait, liderul Sindicatului "Scena" al Teatrului de Stat din Oradea, şi-a început şi el discursul cu "Jos Băsescu!" şi a spus că "am ajuns la culmea răbdării, nu mai putem trăi aşa". El a afirmat că, pe lângă sănătate şi educaţie, actualii guvernanţi distrug şi cultura: "Un popor prost poate fi condus mai uşor", a rezumat Panait modul în care gândesc cei de la putere.

Şeful sindicatului artiştilor a subliniat şi discriminarea pe care Băsescu o aplică oamenilor de rând pentru a-şi proteja clientela politică: "Normal, lor le convine să li se taie 25% din 200 de milioane, nouă nu ne convine să ne taie 25% din 10 milioane", a spus Panait, concluzionând că "ei trebuie să ne slujească, nu să ne umilească".

"Noi cu noi, ei cu ei"

Organizatorii mitingului au făcut o scurtă pauză muzicală, în care au difuzat, de la staţia de amplificare, piese ale trupei Paraziţii cu mesaj protestatar, dar şi de acum celebrul "Dans al pinguinului", care însă, nu a fost apreciat de protestatari, aceştia neavând chef de ţopăit.

Cel care a încheiat mitingul a fost Nicolae Morgovan, liderul BNS Bihor, care le-a explicat protestatarilor că "Nu mergem cu nicio hârtie la prefect. Asta e singurul lucru pe care îl cerem: Jos Guvernul şi Jos Băsescu!".

Morgovan i-a îndemnat pe participanţi ca la sfârşitul săptămânii să se prezinte în număr cât mai mare la cabinetele parlamentarilor puterii, pentru a afla dacă aceştia vor vota tăierile de salarii şi de pensii dorite de Guvern. De asemenea, Morgovan a spus că şi în ziua în care se va vota moţiunea de cenzură, sindicaliştii bihoreni vor participa la lanţul uman din jurul Parlamentului şi a spus ca trebuie să "ieşim şi să ne apărăm dreputrile, că nu o fac alţii în locul nostru".

Mitingul s-a încheiat dupa aproximativ o oră şi jumătate, fără incidente, deoarece manifestanţii au părăsit în ordine Parcul Traian, iar poliţiştii si jandarmii s-au străduit să aibă o prezenţă cât mai discretă cu putinţă.