Pentru că la finele anului trecut Consiliul Judeţean Bihor a primit un ordin comun al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi al Ministerului Finanţelor prin care se impune plafonarea cheltuielilor publice, dar şi pentru că întreţinerea unui copil sau a unui vârstnic din aşezămintele gestionate în judeţ de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului a ajuns să coste 3.000 de lei pe lună, aleşii bihorenilor au votat luna trecută o hotărâre prin care şi-au dat acordul de principiu pentru externalizarea serviciilor sociale.

În esenţă, hotărârea prevede ca la câteva din aceste aşezăminte gestionate de DGASPC să se scoată la licitaţie, pe baza unor caiete de sarcini, prestarea serviciilor sociale, astfel încât acestea să poată fi prestate şi de către organizaţiile neguvernamentale care deţin atestat de prestatori de servicii sociale.

"Sperăm ca pe viitor asemenea structuri să se angajeze să presteze exact aceleaşi servicii sociale asigurate în prezent de DGASPC, dar cu cheltuieli mai mici, pentru că sumele pentru întreţinerea unui copil sau vârstnic au ajuns la un nivel uriaş, de 3.000 de lei lunar, şi este evident că nici măcar unele familii mai înstărite nu cheltuie atâţi bani pentru un copil sau pentru un vârstnic, chiar dacă au nevoi speciale", argumenta luna trecută vicepreşedintele CJ Dumitru Voloşeniuc.

Hotărârea luată luna trecută va fi supusă din nou, însă, atenţiei consilierilor judeţeni, deoarece după adoptarea ei, sindicatul Pro AS din cadrul DGASPC a depus la CJ o plângere prealabilă împotriva ei, motivând că prin aplicarea actului se va ajunge la concedierea unor angajaţi ai Direcţiei.

Până în prezent, juriştii CJ au întocmit la plângerea prealabilă a sindicaliştilor un răspuns din care rezultă că, dat fiind caracterul de "acord de principiu" pe care îl are Hotărârea reclamată, precum şi faptul că în baza ei încă nu s-a produs niciun efect, actul adoptat de consilieri nu încalcă niciun drept al sindicaliştilor.

Potrivit juriştilor, pe viitor, înainte de întocmirea caietelor de sarcini pe baza cărora vor fi organizate licitaţiile pentru externalizarea serviciilor, sindicatul va fi informat, iar sugestiile sindicaliştilor pot fi luate în considerare înaintea unor hotărâri de Consiliu Judeţean care să aplice concret principiul externalizării serviciilor.

Un amănunt important este, de asemenea, faptul că hotărârea de principiu adoptată de consilierii judeţeni luna trecută a avut ca temei chiar solicitarea conducerii DGASPC, care a motivat că are prea puţini bani la dispoziţie pentru a continua să asigure serviciile sociale pentru mai mulţi beneficiari din aşezămintele de profil din judeţ.