Ciudat destin a avut și dealul Ciuperca, minunatul punct de belvedere al orașului! Lăsat în paragină vreme îndelungată, s-a dorit revitalizat după o idee a fostului primar Ilie Bolojan, care văzuse prin peregrinările sale un deal uluitor la Haifa, pe muntele Carmel, și a vrut să importe ideea.

Dar pe atunci banii erau puțini, iar unele idei nu se doreau aplicate la Oradea, pe motiv că fântânile ar fi fost folosite de unii pentru bălăcit și spălat boarfe. Și uite așa, când s-au ivit banii europeni, proiectul a mers pe ieftineală și mai ales pe heirup, că timpul de punere în operă a fost foarte scurt.

Cu toate că dealul a luat-o la vale, lucru care se putea întâmpla oriunde, după consolidări și retușări, zona arăta mulțumitor. Numai că, așa cum face Primăria de obicei, după ce finalizează o investiție, o lasă de izbeliște, pe motiv că banii, puțini câți sunt, trebuie băgați în noi proiecte și deloc în întreținerea obiectivelor date în funcțiune.

Nu a ajutat nici faptul că în vârful dealului dăinuie un restaurant tern, nici că de un an de zile de la licitație, cafeneaua din vecinătate nu se deschide, pentru a genera o minimă concurență. Or, o sală de nunți sau de întruniri tovărășești nu poate atrage oameni veniți să stea pe terase și să admire priveliștea.

Dacă chiar vrem să dăm valoare zonei, e nevoie de bani. În primul rând ar trebui investit într-un sistem de urcare în vârf, cu funicular, teleferic, tren pe cremalieră, orice. Apoi, localurile ar trebui să fie altceva decât însăilări rămase din vremea Cooperației. Cu bani se poate stabiliza și dealul, se poate planta o feerie de vegetație, și așa ar putea deveni Ciuperca un reper de neratat pentru localnici și turiști.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!