În ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 307 teste, în Bihor au fost confirmaţi cu Covid-19 un număr de 25 de persoane, potrivit unui anunţ făcut duminică de Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectură.

Sursele BIHOREANULUI arată că cei 25 de bolnavi noi provin din Oradea (10), Aleşd, Salonta,  Valea lui Mihai, Sântandrei, Tinca Derna, Borş, Girişu de Criş şi Vadu Crişului.

Mai multe cazuri active

Numărul total al persoanelor infectate cu Sars-Cov-2 în judeţul Bihor, de la începutul pandemiei, a urcat la 20.994. Din acestea, 19.543 au fost vindecate.

Din nefericire, bilanţul zilei arată şi că doi bolnavi au murit, iar numărul total al deceselor la pacienţi cu Covid-19 din judeţ a urcat la 920.

În prezent, în judeţ sunt 531 de cazuri active (cu 13 mai multe decât sâmbătă) şi 23 de persoane sunt internate pe secţiile ATI.

Incidenţa cazurilor de Covid-19 pe localităţi arată că, în continuare, oraşul Vaşcău este în scenariu roşu, cu o rată de infectare de 3,32, identică cu cea de sâmbătă. Comunele Bulz, Girişu de Criş, Vadu Crişului, Săcădat şi Şimian sunt „galbene”, cu rate de infectare între 1,5 şi 3 cazuri la mia de locuitori.

Incidenta CovidIncidenta Covid

Câţi bihoreni au fost imunizaţi

Autorităţile judeţene au mai anunţat că în ultimele 24 de ore 890 de bihoreni au fost vaccinaţi împotriva Covid-19. Numărul total al persoanelor vaccinate cu ambele doze a urcat la 15.896, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore 377 de bihoreni au primit rapelul.

Numărul reacţiilor adverse înregistrate a stagnat la 34, la fel cum n-a crescut nici numărul dozelor de vaccin primite de judeţul Bihor (41.658). În total, 39.110 din aceste doze au fost administrate, iar 17 au fost pierdute (număr neschimbat în ultimele 24 de ore).

Controale şi amenzi

Pe de altă parte, Prefectura şi DSP Bihor au mai anunţat că în intervalul 20 februarie, ora 8 – 21 februarie, ora 8, echipaje de poliţişti şi jandarmi au  verificat 1.326 persoane carantinate și 328 persoane izolate la domiciliu, 148 societăți comerciale și 43 mijloace de transport în comun.

„În urma controalelor au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale, din care 89 cu avertisment scris și 84 cu amenzi în valoare de 45.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, se arată în comunicat.

De asemenea, opt controale independente au făcut şi pompierii militari ai ISU Bihor, în urma cărora au aplicat 4 avertismente.