Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au raportat duminică dimineaţă depistarea a 188 noi infectări cu SARS-Cov-2, bilanţul total ajungând la 12.553 îmbolnăviri de la începutul crizei sanitare şi până în prezent. Numărul mai mic al cazurilor Covid noi pare să indice o uşoară involuţie a situaţiei epidemiologice în judeţ, în Oradea înregistrându-se pentru prima oară după patru săptămâni sub 100 îmbolnăviri.

În schimb, după ce trei zile consecutiv nu a fost raportat oficial niciun deces în rândurile pacienţilor din Spitalul Municipal, autorităţile au anunţat o creştere semnificativă la acest capitol.

Oradea, sub 100

Bihorenii recent diagnosticaţi provin din Oradea, Nucet, Căpâlna, Sântandrei, Aleşd, Curtuişeni, Curăţele, Rieni, Şoimi, Olcea, Tărcaia, Oşorhei, Bunteşti, Marghita, Tăuteu, Avram Iancu, Sâmbăta, Salonta, Biharia, Săcueni, Vaşcău, Răbăgani, Suplacu de Barcău, Borş, Aleşd, Brusturi, Tileagd, Tinca, Ineu, Câmpani, Beiuş, Sânmartin, Finiş, Nojorid, Ţeţchea, Holod, Ştei, Cărpinet, Ceica, Sârbi, Uileacu de Beiuş, Cefa, Ciumeghiu, Girişu de Criş, Şimian, Căbeşti, Abram, Chişlaz şi Popeşti.

După mai bine de patru săptămâni, au fost depistate sub 100 de cazuri în Oradea, mai precis 90. O parte din aceste îmbolnăviri, mai precis 10, sunt în rândul cadrelor medicale de la Spitalul Municipal şi de la Judeţean.

Situaţia internărilor

Autorităţile au anunţat duminică dimineaţă că bilanţul deceselor este de 328, o creştere bruscă, cu 11 asemenea cazuri, faţă de situaţia din ultimele trei zile. "Cele 11 decese sunt raportate azi pentru că au trebuit validate ca având cauză infectarea cu Covid după ce au fost efectuate necropsii la Institutul Cantacuzino", au afirmat surse medicale.

Numărul vindecărilor a crescut la 8.827, ceea ce înseamnă că încă 217 persoane au fost declarate vindecate în ultimele 24 de ore.

În secţiile Spitalului Municipal din Oradea erau internate duminică dimineaţă 478 persoane, iar numărul cazurilor active din judeţ a scăzut la 3.398.

Amenzi de peste 100.000 lei

Echipele mixte de poliţişti şi jandarmi din Bihor au executat şi în ultimele 24 de ore misiuni pentru prevenirea şi combaterea răspândirii noului coronavirus, iar acolo unde s-a impus oamenii legii au luat şi măsuri de sancţionare pentru încălcarea legislaţiei în vigoare.

Poliţiştii şi jandarmii au verificat 3.464 persoane carantinate şi 2.378 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări vizând respectarea măsurilor de protecţie individuală şi a prevederilor legale în vigoare în 146 societăţi comerciale şi 56 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor au fost aplicate 335 sancţiuni contravenţionale, din care 145 cu avertisment scris şi 190 cu amenzi în valoare de 113.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei.

În aceste misiuni au fost implicaţi 179 poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, precum şi 36 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, din care 10 în patrule mixte, aplicând 18 sancţiuni contravenţionale, din care 11 cu avertisment scris şi 7 cu amenzi în valoare de 6.850 lei.

Totodată, 6 jandarmi, în patrule mixte cu poliţişti, au asigurat paza permanentă în cele două localităţi carantinate, Câmpani şi Fînaţe.