Administratorii unei firme de colectare a deşeurilor periculoase din comuna Finiş s-au ales cu dosar penal după un control inopinat al comisarilor Gărzii de Mediu Bihor şi al poliţiştilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Firma, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte General Ecologic Solution SRL, a fost prinsă că şi-a instalat o conductă lungă de 300 metri până la un afluent al Crişului Negru, prin care apele uzate, încărcate cu substanţe chimice periculoase, inclusiv acid clorhidric, ajungeau direct în râu!

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Bihor, controlul inopinat s-a realizat la o societate comercială care colectează atât deşeuri nepericuloase, cât şi periculoase, pe platforma societăţii fiind găsite cantităţi importante de acid clorhidric, soluţii bazice şi acide. 

Apele uzate, rezultate din procesul de tratare a substanţelor periculoase, erau colectate într-un bazin vidanjabil, în care era montată şi o pompă submersibilă. Localitatea are o reţea de canalizare care nu e dată în funcţiune, ca atare apele uzate ar fi trebuit vidanjate şi transportate la o staţie de epurare. În loc de asta, însă, angajaţii societăţii au instalat o conductă lungă de 300 metri, prin care apa contaminată era deversată în pârâul Vadu Dedulului, afluent al Crişului Negru.

De trei ori penali

Conform informării, firma din Finiş a încălcat prevederile a trei legi, iar toate abaterile constituie infracţiuni. Legea apelor (107/1996) şi Ordonanţa 195/2005 privind protecţia mediului interzic evacuarea în apele de suprafață și subterane de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, "care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care pot schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industrială sau fondul piscicol". Încălcarea acestor reglementări se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani, potrivit Legii apelor, şi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, potrivit Ordonanţei 195/2005 privind protecţia mediului. 

Reprezentanţilor firmei li se impută şi "executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal, precum și darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor și instalațiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor", faptă care, tot conform Legii apelor, constituie infracţiune pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

De asemenea, oficialii firmei vor răspunde şi pentru încălcarea Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, care încadrează în rândul infracţiunilor pedepsite cu închisoare de la 3 ani la 5 ani sau cu amendă "neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase”.

No comment

Cert este că, încă din timpul verificărilor, la solicitarea echipei de control, angajaţii societăţii comerciale au blindat conducta de evacuare a apelor tehnologice uzate. "S-a transmis unităţii de parchet competente o sesizare penală", se arată în comunicatul Gărzii de Mediu Bihor. 

Firma care a otrăvit Crişul Negru cu substanţe periculoase, după cum a aflat BIHOREANUL, se numeşte General Ecologic Solution și are ca asociaţi alte două societăţi comerciale - Gehor Serv SRL Finiş (50%, firmă profilată pe comerţul ambulant cu alimente, băuturi şi tutun) şi Centru de Cercetare Prodchim SRL Drăgăneşti (50%, având ca obiect de activitate cercetare - dezvoltare experimentală în ştiinţe naturale şi inginerie). Gehor Serv SRL este şi administratorul General Ecologic Solution SRL.

La rândul lor, cele două firme sunt deţinute tot de entităţi juridice, păienjenişul de societăţi comerciale ducând în final duc spre patru persoane: Adriana Valentina Manciu, Virgil Marian Fărcuţ, Ionel Budău şi Lucian Viorel Budău.

Cel din urmă, Lucian Viorel Budău, un om de afaceri din Beiuş, este menţionat ca persoană de contact la firma poluatoare însă, deşi a fost sunat pentru a exprima un punct de vedere, el a închis imediat ce i s-a comunicat numele firmei despre care e întrebat, iar la următorul apel nu a mai răspuns.