Problemele financiare ale Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate îi afectează și pe pacienții oncologici din Bihor, a căror medicație trebuie asigurată în cadrul Programului Național de Oncologie.

Nici Spitalul Județean din Oradea și nici Spitalul Pelican, privat, nu au primit de la CAS Bihor suficienți bani până la finele anului, așa că au început să amâne intrarea în tratament a bolnavilor recent diagnosticați, ba chiar restrâng medicația și pentru cei deja aflați în programele terapeutice. „Trebuie să alegem care pacient intră mai repede în tratament”, spune șefa Centrului Oncologic, dr. Aniela Platona.

O treime din necesar

La fel ca în întreaga țară, CAS Bihor nu poate satisface pentru ultimele două luni ale anului nevoile financiare ale spitalelor cu secții de Oncologie, finanțate prin Programul Național de Oncologie.

„Am epuizat fondurile primite în cadrul Programului Național încă de la începutul acestei luni și am cerut o suplimentare a sumelor pentru lunile noiembrie și decembrie, plus prima jumătate a anului viitor. Pe ultimul trimestru am avut o alocare de 4,5 milioane lei, care deja s-a consumat, și am cerut CAS Bihor o suplimentare de 3,6 milioane lei, din care am primit 1,5 milioane lei”, a declarat BIHOREANULUI dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean din Oradea, în structura căruia funcționează Centrul Oncologic.

Potrivit managerului, din cauză că banii nu ajung nici așa, conducerea spitalului va mai solicita încă o suplimentare în zilele următoare, dar nu există nicio garanție că aceasta va fi aprobată.

Bani mai puțini pentru Pelican

În aceeași situație se află și Spitalul Pelican, privat, care a cerut la rândul său o suplimentare de 1,5 milioane lei a fondurilor pentru programul de Oncologie pe care îl derulează și a primit de la CAS Bihor 1 milion de lei, tot pentru că și-a epuizat fondurile alocate inițial.

„Suntem în contact cu Casa Națională și facem toate demersurile pentru a putea avea mai mulți bani înainte de sfârșitul anului”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul general al CAS Bihor, Dorel Dulău.

„Nu știu cum să împart banii”

Șefa secției Oncologie a Spitalului Județean, dr. Aniela Platona, a explicat BIHOREANULUI cum sunt afectați pacienții din cauza insuficienței fondurilor, primul efect fiind imposibilitatea de a include în terapii bolnavii recent diagnosticați.

„Nu vom putea începe tratamentele de imunoterapie pentru pacienții noi, pentru că și pentru cei vechi, deja aflați în terapie, putem acoperi necesitățile în proporție de numai 80% până la finele anului. Nu știu cum să împart banii ca să ajungă și pentru cel cu rinichii, și pentru cel cu plămânii, și pentru cel cu sânii. Comanda pe care o fac acum (n.r. – firmelor furnizoare de medicamente, în baza sumelor puse la dispoziție de CAS Bihor) va acoperi doar pacienții în curs de tratament”, spune dr. Platona.

Aceasta precizează că nu este afectată capacitatea Centrului Oncologic de a asigura radioterapia, ci chimioterapia.

„Situația este îngrijorătoare la nivel național”, consideră dr. Platona, adăugând, totuși, că ea poate fi îndreptată „dacă mai primim o suplimentare de fonduri până la 10 decembrie, așa încât să ne ajungă pentru acoperirea terapiilor până la 15 ianuarie anul viitor”.

„Avem pacienți amânați”

Șefa secției de Oncologie a Spitalului Județean afirmă că există deja pacienți al căror tratament trebuie amânat cu o săptămână sau chiar două: „Din păcate avem pacienți amânați, pacienți noi care ar fi trebuit să intre în tratamente și pe care îi amânăm o săptămână - două. Mă sună colegi să mă întrebe când îi pot primi”.

Doctorița spune că medicii ajung în situația de care se feresc cel mai mult: „Trebuie să alegem noi care pacient intră mai repede în tratament, după criterii ca vârsta, stadiul bolii...”.

Dr. Platona consideră că s-a ajuns în această situație pe de o parte din cauza costurilor uriașe ale terapiilor, care sunt aceleași ca în orice stat civilizat, iar pe de altă parte a faptului că statul nu poate susține la noi aceste costuri integral: „Și incidența bolilor oncologice este foarte mare, și terapiile costisitoare, pentru că ce face colegul nostru din Paris facem și noi, ce (n.r. – medicație) folosește el folosim și noi, după ghidurile internaționale, problema este că la noi nu sunt destui bani”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!