Un câine a fost găsit împuşcat, marţi după-amiază, în curtea cantonului silvic din orașul Ștei, situat în apropiere de Staţia de tratare a apei.

Tânărul care l-a găsit pe animal l-a surprins în apropiere şi pe bărbatul care l-a ucis. Revoltat, şteianul a înregistrat cu telefonul mobil întreaga scenă şi a trimis filmarea reporterului BIHOREANULUI, care a anunţat imediat Poliţia.

Daniel Bulza a trimis filmuleţul marţi după-amiază, puţin după ora 17.

"Este revoltător ce s-a întâmplat, de aceea am înregistrat. Aceşti oameni sunt fără suflet, vin seară de seară la proiector. În urmă cu câteva luni am fost ameninţat că mă împuşcă şi pe mine, şi câinele meu. Câinele pe care l-a împuşcat nu este unul vagabond, este câinele de la canton, sunt mai mulţi, consilierul local Mihai Harn vine în fiecare zi să le aducă mâncare", a povestit Daniel. 

În înregistrare se vede căţelul mort, plin de sânge, în apropierea unei clădiri şi un bărbat cu o puşcă în mână, care recunoaşte că a ucis patrupedul, susţinând că are autorizaţie pentru ceea ce a făcut.

"Câine hoinar! Vrei să vezi autorizaţia? Ți-o arăt...", zice vânătorul, despre care martorul spune că se numește Sebastian Tuduce (în foto) și este inginer în cadrul Ocolului Silvic Sudrigiu. Bărbatul nu a arătat, însă, niciun act.

Sesizaţi de BIHOREANUL, care a transmis înregistrarea şocantă purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, reprezentanţii Inspectoratului au anunţat declanşarea unei anchete.

"În urma vizionarii imaginilor, șeful Inspectoratului a dispus demararea de urgență a verificărilor. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, alături de cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor și de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștei efectuează investigații in vederea stabilirii circumstanțelor in care a fost comisă fapta și pentru luarea măsurilor impuse de lege", a transmis comisarul şef Fărcuţa.

UPDATE: S-a lăsat cu dosar penal

Revoltătorul incident nu a rămas fără urmări. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, a declarat, miercuri, că în urma cercetărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, în caz s-a deschis un dosar penal. 

"Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată cu operativitate de polițiști, este vorba despre un bărbat de 29 de ani, din comuna bihoreană Criștioru de Jos. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept", a explicat comisarul şef Alina Fărcuţa. 

Potrivit sursei citate, cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

UPDATE: Tuduce: „Legea permite”

Sebastian Tuduce, inginerul silvic de la Ocolul Silvic Sudrigiu filmat marţi, la scurt timp după ce a împuşcat un câine în zona Cantonului Silvic Ştei, susţine că era îndreptăţit legal să facă asta, fiindcă legea permite ca patrupedele hoinare aflate pe fondurile cinegetice să fie "capturate sau împuşcate". În urma publicării imaginilor, Poliţia face cercetări  sub aspectul comiterii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.

Citiți dreptul lui la replică integral în articolul: Inginerul silvic acuzat că a împuşcat un câine în Bihor: Conform legii, câinii hoinari se împuşcă fără restricţii (VIDEO)