De ce ţi-e frică nu scapi. A păţit-o fiul fostului şef al Finanţelor Bihor, Ioan Lascău, acum închis pentru fapte de corupţie. Dacian Lascău s-a ales cu un dosar penal după ce în 2011 a fost prins beat mangă la volanul Passatului din dotare.

Pentru a-l scăpa de puşcărie au fost puse în mişcare personaje cu greutate: fostul prim-procuror al judeţului, Viorel Gavra, cel actual, Vasile Popa, dar şi şeful Serviciului de Medicină Legală, Gabriel Mihalache. Degeaba, însă, căci beizadeaua a fost totuşi condamnată, chiar dacă pentru asta a trebuit să între pe fir Codruţa Kovesi, pe atunci procuror general al României, acum şefa DNA.

Testare cu scandal

Povestea penală a fiului fostului şef al Finanţelor a început în noaptea de 9/10 martie 2011 când, în jurul orei 2.30, după o noapte de chef cu prietenii în localul Student's Place, tânărul a pornit spre casă la volanul maşinii, fiind oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Etilotestul a arătat o alcoolemie de 0,41 miligrame în aerul expirat, adică peste limita legală, motiv pentru care Dacian Lascău a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru analize de sânge.

Aici a început show-ul. Deşi iniţial s-a aşezat pe scaun, ulterior tânărul s-a răzgândit, sucindu-se ori de câte ori medicul încerca să-l înţepe. Ba l-a mai şi ameninţat. "Te dau în judecată! Ştiu că nu ai voie să mă înţepi de mai multe ori, pentru fiecare înţepătură ai să plăteşti!", a repetat Lascău jr. mai bine de o jumătate de oră, până când s-a ridicat ca să meargă la toaletă.

Beţie penală

Tânărul s-a pus pe dat de telefoane şi n-a ieşit din WC decât după 10 minute şi doar la insistenţele poliţiştilor. "Nu ştiţi cu cine v-aţi pus, vă dezbrac eu pe voi!", a tunat din nou, susţinând că e diabetic şi, fiindcă oamenii legii nu l-au lăsat să mănânce, îl vor apuca crizele. Într-un final, a şi căzut la podea. Crezând că a leşinat, medicul legist i-a chemat în ajutor pe colegii săi SMURD, dar după consult s-a liniştit: tânărul doar jucase teatru şi, de băut ce era, a adormit imediat ce a fost pus la orizontală.

Trezit cu greu, în cele din urmă Lascău jr a fost totuşi testat: avea o alcoolemie de 1,40 grame la mie la prima probă şi 1,25 la cea de-a doua, motiv pentru care a fost pus sub învinuire pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. "Proferează ameninţări la adresa tuturor, fentează prelevarea probelor, agitaţie extremă cu prăbuşire la podea, somn superficial cu cianoză la extremităţi, episoade de agitaţie. Este sub influenţa alcoolului", a concluzionat în finalul examinării dr. Gheorghe Roşu.

Pericol public

Lascău jr era un client fidel al poliţiştilor rutieri. În patru ani provocase două accidente cu pagube materiale, a fost amendat de trei ori pentru viteză, de patru ori pentru lipsa centurii, iar altă dată pentru nerespectarea culorii roşii la semafor. Deşi se jura că era pentru prima oară când conducea băut, scriptele spuneau altceva: pe 26 martie 2010, adică fix cu un an înainte, fusese prins tot sub influenţa alcoolului, abatere pentru care scăpase atunci doar cu o amendă. 

În aceste condiţii, procurorul Cosmin Pantea de la Parchetul Oradea, unde i-a fost înregistrat dosarul, era hotărât să-l trimită în faţa judecătorilor. Mai ales că, dacă în prima declaraţie a pretins că a băut doar o bere mică, de 0,33 l, ulterior a susţinut că a consumat cel mult trei beri, combinate, ce-i drept, cu un whisky. Că minţea o arăta şi recalcularea alcoolemiei făcută de specialiştii IML Timişoara, care - în baza celor două buletine de analiză - au stabilit că la ora la care fusese oprit de poliţişti alcoolemia lui Lascău putea să fie ori de 1,50 grame la mie "în eliminare" (adică în scădere din momentul în care a fost tras pe dreapta), ori de 0,85 "în absorbţie" (adică în creştere), în ambele variante însă valorile provenind în mod cert "dintr-un consum nedeclarat de alcool".

Opinie de prieten

07_Gabriel_Mihalache_bihoreanul.jpgDeşi prins cu minciuna, Lascău jr. insista să-şi dovedească inocenţa. Pe 21 decembrie 2011, a cerut o nouă expertiză, care să fie făcută musai de şeful SML Bihor, dr. Gabriel Mihalache (foto), amic al tatălui său. Pe 27 decembrie, într-un timp record, acesta îşi prezenta "opinia expertală", susţinând că, de fapt, în momentul în care tânărul a fost oprit de poliţişti, alcoolemia era de "aproximativ 0,85" şi explicând valoarea mare găsită în sânge prin intervalul de o oră scurs de la etilotestare până la recoltare.

Care era scopul? Potrivit practicii Parchetelor bihorene, doar cauzele în care alcoolemia în sânge depăşea 1 gram la mie erau trimise în instanţă, în celelalte protagoniştii fiind scoşi de sub urmărire penală şi taxaţi doar cu o amendă administrativă. Numai că, luând în calcul şi lunga listă de abateri din cazierul rutier al "clientului", procurorul a considerat că în cazul acesta se impune o sancţiune mai severă. Ca atare, în ianuarie 2012, l-a chemat pe Lascău jr. să-i prezinte materialul de urmărire penală şi a început chiar să-şi schiţeze rechizitoriul.

Altă proptă

Aşa a intrat în scenă Viorel Gavra, pe atunci prim-procuror al judeţului, a cărui prietenie cu fostul şef al Finanţelor e de notorietate. Ioan Lascău s-a înfăţişat imediat la Gavra şi, învăţat de acesta, a întocmit pe loc o solicitare ca dosarul să fie preluat de Parchetul Bihor. Culmea celerităţii, cererea a şi fost admisă pe loc! Pretextul? "Tergiversarea soluţionării cauzei şi o interpretare a probelor apreciată ca nefiind obiectivă, existând necesitatea evitării unor suspiciuni cu privire la imparţialitatea procurorilor", nota Gavra, fără vreo altă justificare.

Urmarea? După o săptămână, Vasile Popa, actualul şef al Parchetului Bihor, pe atunci şef al Secţiei de Urmărire Penală, îl scotea de sub urmărire pe Dacian Lascău. "Este un element tânăr care a recunoscut şi regretat fapta", explica Popa în rezoluţia prin care Lascău jr. era scăpat doar cu o amendă contravenţională de 500 lei.

Trânteală!

Ghinionul a făcut ca, în aceaşi perioadă, avocatul tânărului, Ioan Sava, să fie în atenţia DNA Oradea pentru trafic de influenţă (acuzaţie pentru care, de altfel, în aprilie 2012 a şi fost trimis în faţa instanţei). Aşa a picat în plasă şi prim-procurorul Gavra, surprins de echipa de filaj în timp ce intra cu Ioan Lascău în biroul lui Sava, chiar după ce dispusese preluarea dosarului.

Considerând că prim-procurorul avea "un interes particular în dosar", procurorii anticorupţie au sesizat imediat Consiliul Superior al Magistraturii, mai ales că aceasta nu era singura abatere imputată lui Gavra, acuzat de pildă şi că a intervenit într-o anchetă ce o viza pe propria soţie. În final, Viorel Gavra a fost demis din funcţie şi exclus din magistratură, unul dintre capetele de acuzare referindu-se chiar la intervenţia făcută în dosarul Lascău jr.,  considerată imixtiune în activitatea colegului său de la Parchetul Oradea.

La judecată

Cât despre Dacian Lascău, pe 12 martie 2012, Codruţa Kovesi, pe atunci procuror general  al României, a dispus ca ancheta în caz să fie redeschisă. "Preluarea cauzei de către Parchetul Bihor ridică suspiciuni cel puţin din două puncte de vedere", arăta procurorul general într-o rezoluţie întinsă pe 6 pagini: preluarea dosarului chiar înaintea trimiterii în judecată, respectiv soluţia de SUP după numai o săptămână şi fără o minimă verificare. "Se impune redeschiderea dosarului, reluarea urmăririi penale şi completarea cercetărilor", a dispus Kovesi, sancţionând astfel sistemul evident de pile ce funcţiona în plan local.

În final, întregul angrenaj pus în mişcare pentru muşamalizarea unui dosar care nici măcar nu avea ca miză libertatea ori încarcerarea beizadelei s-a dovedit un mare eşec. Dacian Lascău a sfârşit trimis în judecată, iar vara trecută a fost condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Condamnarea a venit cât se poate de rău, căci între timp băiatul se învârtise, tot cu ajutorul tăticului, de-un post de consilier la cabinetul deputatului Ioan Hulea, ales ca PPDD-ist, acum trecut la PSD. Şi ce post putea fi mai potrivit?


CONDAMNAT
Senior cu probleme

07_Ioan_Lascau_bihoreanul.jpgFostul şef al Finanţelor Bihor, Ioan Lascău (foto),  se află în Penitenciarul Rahova, după ce, în martie 2013 a fost condamnat la 3 ani într-un dosar în care DNA l-a acuzat, încă în 2006, de efectuarea unor operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, de utilizarea unor informaţii deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu, luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, participaţie improprie la evaziune fiscală, fals în înscrisuri, spălare de bani şi bancrută frauduloasă.

Imediat după condamnare, în loc să se prezinte la penitenciar, Lascău, care era consilier judeţean PPDD, s-a făcut nevăzut, fiind dat în urmărire internaţională. Pe 20 mai 2013, a fost reţinut în SUA, de agenţii FBI, fiind ulterior extrădat. În prezent, Lascău mai este judecat şi pentru trafic de influenţă.

Citiţi pe această temă şi articolul "La penitenciar, dar cu banii-n buzunar: Fiscul recuperează abia 1% din prejudiciile produse de corupţii bihoreni"