Proiectul primarului Ilie Bolojan care prevede mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în incinta Cetăţii a fost omorât în faşă prin votul Consiliului Local. Reunit joi în şedinţă ordinară, deliberativul local a respins proiectul de hotărâre privind darea acordului de principiu pentru alocarea unor spaţii pentru muzeu în incinta Cetăţii, la numai un vot diferenţă.

Spre surprinderea majorităţii PNL - PSD din Consiliul Local, în momentul supunerii la vot a propunerii formulate de Administraţia Imobiliară Oradea la cererea primarului Ilie Bolojan, consilierul local, Teofil Filimon, ales pe listele PC, formaţiune aflată în alianţă cu PSD, s-a abţinut de la vot.

Proiectul a întrunit doar 17 voturi "pentru" din partea alianţei PNL - PSD, în loc de minim 18 cât trebuie să întrunească hotărârile cu caracter patrimonial. Reprezentanţii UDMR, PDL şi consilierul PC s-au abţinut de la vot, fapt care echivalează cu o poziţie "împotrivă".

Udemeriştii şi parte din democrat liberali s-au declarat de la bun început împotriva mutării muzeului în Cetate. "Părerea mea este că ar trebui să aşteptăm o Hotărâre de Consiliu Judeţean în acest sens şi apoi să ne dăm sau nu accordul", a spus Pasztor Sandor (UDMR).

De aceeaşi părere a fost şi pedelistul Cristian Puşcaş. "Noi nu putem să ne dăm acordul de principiu pentru ceva care nu ne aparţine. Muzeul este al Consiliului Judeţean, să vedem dacă instituţia ne solicită aceste spaţii şi pe urmă să ne pronunţăm", a declarat consilierul PDL.

Singurul opozant al proiectului care nu s-a pronunţat în nici un fel a fost conservatorul Teodor Filimon. De altfel, la încheierea şedinţei, alesul şi-a strâns lucrurile şi a părăsit rapid sala de şedinţe pentru a nu fi nevoit să dea nicio explicaţie aliaţilor.

"Nu ştiu ce s-a întâmplat. Noi ne-am întrunit cu o jumătate de oră înaintea şedinţei pentru a cădea de accord asupra unui punct de vedere comun pe fiecare punct în parte. Am discutat inclusiv problema mutării muzeului în Cetate şi nu a avut nicio obiecţiune când am hotărât să susţinem acest proiect", a povestit după încheierea şedinţei, viceprimarul Ovidiu Mureşan.

Votul PC-istului i-a surprins şi mai tare pe liberali. Aceştia îşi pun întrebarea dacă a fost o ieşire individuală a consilierului sau a fost îndemnat de PSD-işti să saboteze proiectul, dat fiind că nu poate fi asimilat partidului.

Abţinerea conservatorului de la vot ridică semne de întrebare asupra alianţei din plan local.

Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea urma să transmită Muzeului "Ţării Crişurilor", în folosinţă gratuită, corpurile A, B, C, E şi I. Propunerea ar putea să fie repusă în dezbaterea Consiliului Local în cadrul unei şedinţe extraordinare care a fost deja anunţată pentru săptămâna viitoare.

Contactat pe această temă, consilierul local Teofil Filimon a recunoscut că s-a întâlnit cu aliaţii din PSD înaintea şedinţei de Consiliul Local, dar a negat că ar fi convenit asupra unui punct de vedere comun pe tema mutării muzeului în Cetate.

"Pesediştii m-au chemat înainte de şedinţă, dar nu m-au întrebat nimic pe marginea acestui subiect. De altfel, nici nu mi se pare corect să mă întrebe cu 15 minute înaintea şedinţei pe marginea unui punct pe care l-au introdus cu o jumătate de oră mai devreme pe ordinea de zi", a declarat Filimon.

Consilierul PC a mai spus că are suportul partidului pentru votul exprimat şi va susţine pe această temă o conferinţă de presă alături de vicepreşedintele filialei, Dorin Corcheş. De altfel, acesta din urmă a precizat BIHOREANULUI că PC Bihor nu este împotriva mutării Muzeului în Cetate, "pentru că înţelegem perfect şi agreem argumentele municipalităţii vizavi de costuri", dar decizia de abţinere a fost luată din simplul motiv că subiectul "nu s-a discutat în detaliu între cele 3 formaţiuni politice, care formăm arcul majoritar în CL, PC, PSD şi PNL".