Un bărbat de 47 de ani din comuna bihoreană Pocola a fost reținut de polițiștii din Beiuș, după ce, în noaptea de miercuri spre joi, beat criță la volan, a izbit un alt autoturism condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 00.50, pe o stradă din localitatea Sânmartin de Beiuș, după cum se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

Bărbatul, care se afla la volanul unei Honda nu a acordat prioritate şi a acroșat un autoturism, condus pe drumul comunal 234, de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Sânmartin de Beiuș. Din fericire, impactul nu s-a soldat cu victime.

Şoferii au fost testaţi cu etilotestul, iar în cazul şoferului de 47 ani rezultatul a arătat o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice, iar, în urma cercetărilor, polițiștii au decis reținerea lui pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate la Secţia 2 de Poliție Rurală Beiuș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului Beiuș.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!