O nouă lege adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, prevede pedepse mai dure pentru șoferii iresponsabili, care urcă la volan băuți ori drogați. Astfel, dacă sunt prinși, aceștia vor putea rămâne fără permis și vreme de 10 ani. 

De asemenea, pentru acești șoferi instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. 

Proiectul de lege a fost inițiat după teribilul accident provocat în 2 Mai de tânărul Vlad Pascu, drogat la volan. 

Hotnews.ro arată că Articolul 66 din Codul Penal este modificat astfel încât pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi să ajungă până la 10 ani pentru cazurile în care instanța dispune interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule. Pentru toate celelalte infracțiuni, interzicerea exercitării unor drepturi nu poate depăși 5 ani.

Același portal de știri subliniază că modul în care este formulată legea nu conduce automat la suspendarea pe 10 ani a dreptului de a conduce, însă lasă judecătorilor posibilitatea de a decide interzicerea exercitării acestui drept „până la 10 ani”. Până acum, ei nu puteau impune termene mai lungi de 5 ani.

De asemenea, sancțiunea se va aplica doar șoferilor care au o alcoolemie peste pragul de la care consumul de alcool devine faptă penală, anume 0,80 g/1 alcool pur în sânge, arată aceeași sursă.

Pe de altă parte, Articolul 83 este completat cu încă un alineat care prevede că, pentru infracțiunile de conducere fără permis sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe, instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. Potrivit legislației penale, amânarea se dispune pentru condamnările care nu depășesc 2 ani de închisoare, pentru persoane care nu au mai fost condamnate penal și care își dau acordul pentru muncă în folosul comunității. Termenul de supraveghere este de 2 ani, astfel că amânarea pedepsei este o procedură chiar mai favorabilă condamnatului decât suspendarea, care are condiții mult mai restrictive și termene mai lungi de supraveghere.

Noul proiect prevede și alte pedepse. Astfel, punerea la dispoziție a unui imobil pentru consumul de „substanțe suceptibile de a avea efecte psihoactive” sau tolerarea consumului într-un imobil, indiferent dacă este vorba de proprietar sau chiriaș, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aceeași pedeapsă va fi aplicată și pentru „administrarea sau remiterea, fără rețetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive”.

În 2023, în România, au fost reţinute 225.887 de permise de conducere, dintre care 16.780 pentru contravenţia de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost descoperite 8.368 de infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, însumând, astfel, 25.148 de fapte de încălcare a legislaţiei din cauza consumului de alcool.

„Au fost constatate 53.961 de infracţiuni privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cele mai multe fiind reprezentate de infracţiunile privind conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului 8.368 (15,5%), pe linia conducerii fără permis de conducere - 4.702 (8,7%), urmate de conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive - 3.699 (7%)”, se mai arată în comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!