O tânără în vârstă de 19 ani din comuna bihoreană Ciumeghiu, depistată săptămâna trecută sub influenţa substanţelor interzise la volanul maşinii, a fost reţinută miercuri, pentru 24 ore, după ce analizele de sânge realizate de Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor au confirmat rezultatele testului antidrog la care a fost supusă de poliţiştii rutieri. Fata s-a ales cu dosar penal.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, tânăra a fost oprită în trafic în seara zilei de 6 noiembrie, în centrul Salontei, pe strada Piaţa Libertăţii.

"Tânăra conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv", se arată în informare, în care se menţionează că testarea preliminară făcută de poliţişti, cu aparatul din dotare, a întărit bănuielile poliţiştilor rutieri. Ca urmare, şoferiţa a fost condusă la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor, pentru analize de sânge. 

"Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism. În consecință, la data de 13 noiembrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Salonta au dispus reținerea tinerei, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor", mai scrie în comunicat. 

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Salonta, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!