O tânără în vârstă de 21 ani din Bihor este cercetată penal, după ce, în zorii zilei de marţi, a fost prinsă drogată la volanul maşinii, în Oradea. 

Potrivit unei informări transmise marţi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, șoferița este din comuna Avram Iancu şi circula la volanul unui Volkswagen când poliţiştii i-au cerut să oprească pe Bulevardul Decebal, în jurul orei 3 dimineaţa.

Şoferiţa nu băuse, însă existând suspiciunea că a consumat substanţe interzise, ea a fost supusă unui test rapid, care a ieşit pozitiv, motiv pentru care a fost condusă la spital, pentru prelevarea de probe biologice.

Totodată, poliţiştii Biroului Rutier Oradea au deschis un dosar penal în caz pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!