Șoferul BMW-ului care, în toamna anului 2016, a pierdut controlul mașinii în sensul giratoriu de la intersecția străzii Ogorului cu strada Umbrei din Oradea și s-a răsturnat cu autoturismul într-un șanț, provocând moartea pasagerei sale de 22 ani, a fost condamnat la închisoare cu suspendare de Judecătoria Oradea.

Emanuel Mihai Cristu, un tânăr de 25 de ani din Târgoviște, a fost cercetat acum pentru ucidere din culpă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, din cercetările efectuate rezultând că nu a adaptat viteza la intrarea în sensul giratoriu.

De altfel, tânărul şi-a asumat greşeala şi a încheiat cu anchetatorii săi un acord de recunoaştere a vinovăţiei, pedeapsa - 1 an şi 6 luni de închisoare având aplicarea suspendată pe un termen de supraveghere de 2 ani - fiind cea dispusă de procurori.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis de instanţă, care a dispus totodată ca, pe durata termenului de supraveghere, Cristu să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

Judecătoria Oradea a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de rudele victimei sale, obligându-l, însă, pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Soluţia instanţei poate fi atacată, cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Tragedia s-a produs în seara zilei de 19 octombrie 2016, pe şoseaua de centură a municipiului, în apropierea Cimitirului Municipal, la intersecţia străzilor Ogorului şi Umbrei.

În timp ce conducea un autoturism marca BMW, Cristu a pierdut controlul maşinii în sensul giratoriu, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma impactului violent, tânăra care se afla în dreapta şoferului, Cristina Bojan, a fost aruncată din maşină şi a ajuns la spital în comă de gradul 3, cu multiple traumatisme, leziuni şi fracturi, între care şi fractură de craniu, fractură de coloană.

Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, tânăra nu a putut fi salvată. În dimineaţa zilei de 20 octombrie, Cristina a decedat pe patul de spital. Emanuel Cristu a fost internat și el imediat după accident cu traumatism cranio-cerebral şi o contuzie toraco-abdominală.

Absolventă a Liceului Sportiv Bihorul și atletă în timpul adolescenței, fostă Miss Fotbal Crișana în 2012, Cristina Bojan a fost model al Agenției Art Models Oradea, dar trăia în ultimii ani în București.