Șoferul de TIR din Belarus filmat în timp ce gonea beat pe șoselele din Bihor a fost arestat pentru 20 de zile de Judecătoria Salonta.

Arestarea a fost confirmată BIHOREANULUI de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Carmen Scurt.

Potrivit unor surse ale ziarului, șoferul în vârstă de 39 de ani avea o alcoolemie uriașă, de 4 la mie în sânge.

Aceleași surse spun că bărbatul pornise din parcarea de TIR-uri de lângă Mădăras când a fost zărit și filmat în trafic făcând slalom printre mașini și intrând pe contrasens.

Înregistrarea, transmisă BIHOREANULUI de Călin Trifa, unul dintre cei doi bărbați care l-au împiedicat pe șofer să gonească mai departe, arată cum la un moment dat, o mașină mică ce venea din sens opus a evitat în ultima clipă un impact frontal.

Așa cum ziarul nostru a mai scris, șoferul de TIR a fost prins după ce alți doi şoferi, între care şi un poliţist aflat în timpul liber, au reuşit să intre în cabină și să îi ia cheile din contact, după ce acesta oprise pe marginea drumului.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, şoferul belarus circula pe direcţia Salonta-Oradea şi tracta o semiremorcă atunci când a fost prins, iar în urma testării s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi, în urma primelor verificări, a fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor.