Șoferul de TIR din Oradea care a provocat accidentul în lanț produs luni în Constanța, unde a lovit un autobuz și opt autoturisme, a fost externat marți și audiat de polițiști. Bărbatul susține că i s-a făcut rău la volan și că nu își amintește cum a ajuns în zona în care s-a produs carambolul.
Șoferul, Florin Voicu, în vârstă de 49 de ani, a declarat după audieri că nu a consumat alcool și nici droguri, lucru confirmat, de altfel, și de testele făcute de polițiști, care au avut rezultate negative.
„Mi s-a făcut rău. Nu am băut, nu sunt drogat. O să se vadă în teste la Poliție. Mi s-a făcut rău. Nu am mai putut controla camionul. Nici pe mine. Asta a fost situația. Nu am făcut nimic intenționat. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat. A fost o stare medicală proastă a mea”, le-a declarat șoferul jurnaliștilor la ieșirea de la audieri.
Bărbatul a spus că își amintește doar momentul în care a fost scos și dus la ambulanță, nu și accidentul propriu-zis ori intervenția controversată a polițiștilor locali, în timpul căreia unul dintre agenți l-a lovit și a folosit spray lacrimogen asupra lui.
„Îmi aduc aminte că am fost scos și dus în ambulanță. Altceva nu știu să vă spun”, le-a mai mai declarat jurnaliștilor Florin Voicu.
Bărbatul a spus că suferă de diabet de circa 16 ani și ar fi fost în comă hipoglicemică în momentul accidentului. „De vreo 16 ani sunt bolnav. Nu am avut așa ceva, să mă duc, să nu știu, să mă duc zeci de metri...”, a declarat el.
Florin Voicu a mai povestit că descărcase marfa la Murfatlar, dar nu știe cum a ajuns în Constanța, unde s-a produs accidentul.
Ar fi trebuit să fie în perioada de odihnă
El a recunoscut, întrebat de jurnaliști, că, la momentul carambolului, ar fi trebuit să se afle în perioada de odihnă, așa cum indica aparatul tahograf.
De altfel, Ziua de Constanța notează că ISCTR ar fi descoperit că senzorul de mișcare al cutiei de viteze a TIR-ului ar fi fost manipulat cu ajutorul unui magnet pentru ca aparatul să înregistreze „odihnă” în timpul mersului, iar compania pentru care lucrează ar fi fost și amendată cu 24.000 lei.
„Nu am manevrat nimic, că nu știu unde am ajuns. E foarte rău ce am făcut și foarte periculos. O să trebuiască să văd, ori să-mi schimb meseria sau nu știu...”, a mai declarat șoferul, chestionat de presă.
Firma, luată la control
Și Daniel Remus Șușman, patronul firmei pentru care lucra șoferul, Remalis Trans SRL din Bihor, a declarat pentru publicația constănțeană că șoferul descărcase marfa la Murfatlar și urma să se întoarcă în Bihor, dar nici el nu știa cum a ajuns Florin Voicu în Constanța.
„Șoferul era angajat la noi de ani de zile și este cunoscut cu diabet. Nu avea nicio treabă cu alcoolul sau cu altceva. Nu știu ce s-a întâmplat cu el acolo, în cabină. Este un băiat serios, care mergea periodic la controale medicale”, a declarat patronul firmei pentru ZIUA de Constanța.
Întrebat despre timpii de odihnă și despre amenda pe care firma sa ar fi primit-o de la ISCTR, Șușman a spus că nu știe nimic pe această temă.
„Nu știu dacă a respectat programul, dacă s-a odihnit, așa cum prevede legea. Nu știu nimic. Nu m-a sunat. Am încercat să-l sun, dar nu răspunde”, a mai spus Șușman, potrivit Replica Online.
„Nu știu nimic, de unde să știu? Nu mi s-a comunicat nimic de la poliție. Probabil urmează”, a precizat patronul, adăugând că a mai spus că a aflat din presă despre accident și că ulterior a fost contactat de polițiști.
Potrivit presei, ISCTR a anunțat deja controale de fond direct la sediul firmei pentru a verifica dacă eludarea timpilor de condus reprezintă o practică generalizată în companie.
Accident cu 10 mașini implicate
După cum BIHOREANUL a mai scris, accidentul s-a produs luni după-amiază, în municipiul Constanța. Potrivit Poliției Constanța, bărbatul conducea un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă pe strada Dispensarului, iar la un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite, a pierdut controlul direcției. TIR-ul a lovit mai multe mașini, unele parcate, altele aflate în mers, după care și-a continuat deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, spre bulevardul Tomis, unde a intrat într-un scuar, a lovit un stâlp și s-a oprit într-un copac.
În accident au fost implicate, în total, 10 autovehicule: TIR-ul, un autobuz de transport public și opt autoturisme. Două persoane au fost rănite: o femeie aflată la volanul uneia dintre mașini și șoferul autotrenului.
Cazul este cercetat și din perspectiva intervenției polițiștilor locali. În imaginile apărute în spațiul public se vede cum un agent urcat pe cabina camionului îl lovește pe șofer și folosește spray lacrimogen, în timp ce încearcă să-l scoată din vehicul. Potrivit Euronews România, polițiștii locali care au intervenit sunt cercetați pentru purtare abuzivă de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
Poliția Locală Constanța a susținut că șoferul ar fi refuzat să coopereze și ar fi aruncat cu obiecte spre agenți.
Polițiștii constănțeni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă pentru stabilirea exactă a cauzelor accidentului.