Rata şomajului în judeţul Bihor a cunoscut în ultima lună o uşoară scădere, ajungând la 4,21%. "În perioada 30 martie - 30 aprilie, rata şomajului a scăzut cu 0,5 la sută, peste o mie de persoane ieşind din evidenţe", a declarat Daciana Nica, director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor joi, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, numărul şomerilor a scăzut de la 13.653 la sfârşitul lunii martie la 12.037 la sfârşitul lunii aprilie. Din cei 1.616 şomeri ieşiţi din evidenţele AJOFM Bihor, doar 667 persoane au reuşit să se încadreze în muncă, diferenţa fiind formată din bihoreni care nu şi-au mai reînnoit cererile potrivit legii privind venitul minim garantat.

Potrivit datelor deţinute de AJOFM, judeţul Bihor se numără în continuare în topul judeţelor cu cea mai mică rată a şomajului din ţară. "Cu un procent de 4,21% suntem undeva între primele şase judeţe din ţară cu cea mai mică rată a şomajului. Rata şomajului la nivel naţional a fost în luna martie de 6,52% şi chiar dacă aceasta a scăzut în ultima lună cu o jumătate de procent sau poate chiar mai mult tot suntem sub media pe ţară", a spus Nica.

"Angajez inginer..."

În prezent, în evidenţele AJOFM sunt înregistrate 285 de locuri de muncă vacante din care 260 în Oradea, iar restul în Aleşd şi Salonta. Dintre acestea 31 de posturi sunt destinate persoanelor cu studii superioare. Dacă până acum firmele căutau jurişti sau contabili, în prezent angajează cu preponderenţă ingineri. "În multe cazuri angajatorul nici măcar nu cere experienţă în domeniu, fapt îmbucurător pentru că înseamnă că tinerii absolvenţi au o şansă în plus de a se încadra în muncă", a spus Daciana Nica.

Directorul a anunţat că în perioada următare, AJOFM Bihor va organiza lunar bursa locurilor de muncă, pentru a veni în ajutorul persoanelor în căutarea unui job.

De asemenea, în cursul lunii mai instituţia va organiza cursuri de formare profesională în domeniile: lucrător în electronică automatizări, operator maşini unelte cu comandă numerică, agent vânzări, maseur, ospătar, limba engleză, bucătar, cameristă, confecţioner îmbrăcăminte, lucrător comercial, contabil, inspector resurse umane şi recepţioner.