1% şanse

Doctoriţa Sonia Drăghici a arătat într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri la sediul PSD Bihor că deţine date în legătură cu decesul fetiţei, obţinute de la Comisia de anchetă a Ministerului Sănătăţii. „S-au prezentat (n.r. - la Comisie) date şi probe. Se pare că nu e o culpă medicală. Singura problemă administrativă ar fi că nu avem Terapie Intensivă la unitatea la care s-a internat, dar s-au făcut de către medici demersurile pentru transferul ei la o altă unitate", a declarat Drăghici.

Deputatul a afirmat că decesul a fost cauzat de o complicaţie rară a toxiinfecţiei cu Salmonella, survenită pe fondul unei boli cronice de care suferea copilul. „Fetiţa avea o tară ereditară, astm bronşic, şi a dezvoltat o complicaţie a toxiinfecţiei, o coagulare intravasculară diseminată", a explicat Drăghici, arătând că toxina a declanşat coagularea sângelui, iar cheagurile de sânge au invadat organele pacientei, inclusiv creierul, ceea ce a cauzat moartea. „Din coagularea intravenoasă diseminată doar 1% din pacienţi scapă", a mai spus medicul, subliniind că fetiţa avea şanse infime de a supravieţui complicaţiei.

Fata lui Aktaa

Deputatul a surprins ziariştii precizând că pacienta fusese fetiţa unui om de afaceri, iar după deces mama acesteia vrea să câştige bani de la spital şi de la medicii care au tratat-o. „Mi se pare ciudat că fetiţa a murit la ora 5 dimineaţa, iar familia era deja la ora 7-8 la spital cu avocaţii. Şi m-am întrebat oare de ce nu stătea cu fetiţa acolo, la locul unde s-a întâmplat drama", a spus Drăghici.

Doctoriţa a explicat că „era fetiţa unui om de afaceri care plătea pentru ea", şi i-a divulgat şi numele: „este a lui Aktaa", cu trimitere spre omul de afaceri de origine siriană Mustafa Aktaa, cunoscut în anii 90 în Oradea datortiă comerţului en-gros cu cafea, dar care s-a mutat de circa 10 ani în Austria. „Familia avea probabil doar de câştigat de pe urma faptului că fetiţa trăia", a comentat Drăghici.

Banii vorbesc

Deputatul a sugerat, de asemenea, că familia poartă o parte din responsabilitatea decesului. „Ei n-au internat-o vinerea, când au început simptomele bolii", a spus Drăghici, „ci sâmbătă, deci au temporizat cu o zi internarea". Doctoriţa a afirmat că amânarea a contribuit la deces: „Fetiţa a venit cu simptome de 24 de ore, deci nu s-a iniţiat tratament precoce, asta a fost încă un factor cauzator".

Sonia Drăghici şi-a exprimat opinia că familia încearcă să recupereze banii pierduţi prin neîncasarea pe viitor a pensiei alimentare, acuzându-i de malpraxis pe medicii de la care a anunţat că intenţionează să pretindă plata unor daune. „Acum s-au trezit (n.r. - familia) cu macaroana tăiată şi s-au trezit să scoată bani de pe urma unităţii şi a medicilor".

Întrebată de unde ştie cine e tatăl fetiţei, Sonia Drăghici a afirmat că are această informaţie „din foaia de observaţie" şi din discuţiile cu asistentele şi infirmierele de la Spitalul de Pneumoftiziologie. „Am auzit că 3.000 de euro primea lunar de la Aktaa (n.r - familia fetiţei), era întreţinută de tatăl biologic al fetiţei", a spus doctoriţa, adăugând că „tatăl cu care a venit la spital era adoptiv".

Neprofesionistă

Contactată de BIHOREANUL, mama fetiţei, Delia Scorţe, a declarat că afirmaţiile Soniei Drăghici sunt neadevărate. „Nu e adevărat nimic din ce a spus. Probabil a tras aceste concluzii datorită numelui fetiţei, care într-adevăr este Aktaa. Dar nu pot să-mi imaginez de unde a pornit şi până unde s-a ajuns la bani", a spus Scorţe, catalogând gestul medicului ca fiind o dovadă de lipsă de profesionalism: „Dacă afirmi ceva tebuie să ai dovezi. Că bănuiesc că nu îmi lăsa cineva 3.000 de euro cineva în cutia poştală...".

Femeia a negat şi faptul că şi-ar fi dus prea târziu fetiţa la spital: „Fetiţa a fost dusă la spital sâmbătă dimineaţă, pentru că atunci au apărut să îi apară primele simptome".

Patricia Aktaa, în vârstă de 5 ani, a murit la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului de Pneumoftiziologie din Oradea în noaptea de dumincă spre luni, cauza morţii fiind, potrivit unui comunicat dat publicităţii două zile mai târziu de către Direcţia de Sănătate Publică Bihor, „o insuficienţă pluriorganică, un şoc endotoxinic şi o toxiinfecţie alimentară cu Salmonella". Părinţii acuză medicii de moartea fetiţei, fiindcă nu i-ar fi acordat tratament coresponuzător.