Obiceiul de a merge la mărimile zilei cu sorcova este pe cale de dispariţie. Pentru că mergi degeaba. Baţi la poarta viloiului şi, după ce te latră câinii o jumătate de oră, iese un rândaş să-ţi spună că domnu' şef nu e acasă, e dus cu sorcova. Ca să ne fie totuşi bine anul viitor, BIHOREANUL a decis să-i sorcovească pe aleşii noştri de la distanţă.

Sorcova vesela / Să trăiţi să-mbătrâniţi / Şi să supravieţuiţi. / Radu, de ai Dumnezeu / Fă cumva s-avem muzeu, / De război lumea-i sătulă / Cu şoferul de basculă. / Fă şi tu, frate Ilie / Piramidă-n Primărie, / Fă un pod dacă se poate / Nu pe Criş, ci doar pe spate / Iar pe el, cu graţie / Pune şi-o giraţie. / Îţi urăm, domnu' prefect / Cât se poate de discret / Să laşi taxa pe faţadă / Să n-avem motiv de sfadă, / Să nu pice-n cap la om / Tencuieli secession. /

Seremi, bea în prostie / Doar la crâşma lui Pentie / Iar tu, Rozi, să salvezi / Milioane de bipezi. / Carp, mai ţine-o înc-un an / Şefă pe Marlen Crişan / Iar tu, Filip, să trăieşti / Nu aici, ci-n Bucureşti. / Fă, Matei, o nebunie / Urcă-n turn la Primărie / Să fii ţapăn cum e tancu' / Că acolo «cântă» Iancu. /

Cornel Popa dă din gură / Că vrei drumuri de centură / (Chit că banii n-o să-i vadă / Nici pentru autostradă). / Unchiul cere îndurare / Vrea mulţi ani, cu suspendare. / Sanyi Kiss va rupe hamu' / Nu acuma, ci la anu' / La anu' şi la mulţi ani / Numai dacă-i rost de bani. / Senatorul Mang Ioan / Se va bate înc-un an / Pentru bani la-nvăţământ / Care este la pământ / (Am impresia că-i fraier / Şcoala noastră e în aer). / Oricum, anul care vine / Vor trăi cu mult mai bine / Numai cei cu dor de ducă, / Ceilalţi nu cred că apucă / Ia mai mânaţi, măi flăcăi / Hăi, hăi!...