Plecată din ţară cu câţiva ani în urmă, şi nu de bine ce-i era, Dana e una dintre zecile de mii de "căpşunărese". Nu la propriu, căci a ales Austria, nu Spania, dar împărtăşeşte aceeaşi soartă cu multe altele care şi-au lăsat acasă şi copiii, şi părinţii, ca să le ajute din roadele muncii prin străini.
Luna trecută, Dana a trebuit să se întoarcă acasă în grabă. Mama sa, pensionară de boală, suferise un accident vascular. A venit să-i stea la căpătâi, să se asigure că e bine îngrijită. Ce-a constatat? Taman pe dos de cum văzuse odată la faimosul spital AKH. "E drept, Spitalul Judeţean arată bine, înnoit, medicii sunt buni, şi-au făcut datoria, dar asistentele şi infirmierele se poartă execrabil", zice femeia, care şi-a găsit mama zăcând în pat, în propria-i urină, cu hainele pătate cu resturi de mâncare uscate. După o vreme, când i-a putut vorbi, a aflat că fusese şi lovită, cu pumnii, tocmai de "surorile" puse să-i aline suferinţa.
Şi nu e singura care se plânge de aşa tratament. BIHOREANUL a aflat poveştile altor două paciente trecute, în aceeaşi perioadă, prin aceeaşi secţie de spital. A cărei conducere, fireşte, neagă cu indignare orice conduită nelalocul ei. "E o insultă. Nu doar la adresa personalului medico-sanitar mediu, ci şi a medicilor!", spune şefa de la Neurologie, dr. Monica Sabău.
Veşti rele
Cu o lună în urmă, în seara de 17 octombrie, Dana primea un telefon de acasă. Mama sa, în vârstă de 57 de ani, diabetică, hipertensivă şi pensionară de boală, suferise un accident vascular pe fondul unui edem pulmonar cauzat de retenţia apei în corp. De la Beiuş a fost adusă cu ambulanţa la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean din Oradea, a informat-o unchiul său, fratele mamei. În plus, femeia suferise şi o hemiplegie care a lăsat-o afazică: nu mai putea vorbi. "La Urgenţe s-au purtat foarte profesionist cu ea, mi-a spus unchiul. Au stabilizat-o, iar apoi, a doua zi, au transferat-o la etajul VIII, pe Secţia de Neurologie", a povestit Dana BIHOREANULUI.
Normal, ar fi vrut să pornească încă atunci spre casă, dar nu a putut până la mijlocul săptămânii următoare, când a primit învoire de la serviciu. A ţinut, însă, legătura prin telefon cu fratele mamei şi cu fiica sa, rămasă la Oradea, unde e studentă. "Mi-a spus că în următoarele zile medicii au stabilizat-o, iar marţi, când nu a mai trebuit să respire prin tub de oxigen, a fost dusă la RMN. Investigaţiile au confirmat diagnosticul neurologilor: mama suferise un accident vascular ischemic".
Acreală, la propriu...
Dana a ajuns la Oradea miercuri seară, târziu, dar a putut să-şi viziteze mama la spital abia a doua zi, după ora 14. Felul în care a găsit-o, susţine femeia, a şocat-o. "Eu am văzut că spitalul s-a modernizat, că e frumos şi curat, şi de bună seamă că medicii care au îngrijit-o pe mama şi-au făcut datoria de vreme ce era în stare bună, cât de bună putea fi după un accident vascular. Dar felul execrabil în care se poartă asistentele şi infirmierele mă face să cred că mai sunt lucruri multe de schimbat la noi", e "diagnosticul" Danei.
"Când am intrat în salonul 1 m-a izbit un miros acru, de urină. Mama dormea, întoarsă pe o parte, cu o mână şi un picior legate de pat. Mai târziu mi-a zis o asistentă că aşa e procedura, să nu se poată scărpina şi zgâria pe antebraţ, unde avea branula pentru perfuzii. M-am apropiat de ea şi am văzut că pijamaua îi era pusă invers, cu nasturii legaţi la spate. Pe piept era pătată şi în jurul gâtului avea resturi de mâncare uscate. Dar, şi mai rău, era îmbibată în urină".
... şi la figurat
Văzându-şi mama în aşa stare, a trezit-o şi s-a apucat s-o schimbe. "I-am scos bluza şi am observat că pe spate era plină de răni de la nasturi. Nu putea nimeni să-i pună pijamaua corect sau măcar să-i taie nasturii? Am luat un burete şi am început s-o spăl îmbibându-l în apă. Când am ajuns la partea de jos, am observat că scutecul era ud şi greu, de aceea s-a scurs urina şi pe lenjeria de pat. Pe talie era tăiată deja până în carne. Pe piept, unde avusese tuburi de dren prinse cu leucoplast, era toată numai rană, probabil din cauza unei alergii şi a mizeriei, că leucoplastul era înnegrit", povesteşte Dana.
La un moment dat, în timp ce se plimba de la pat la chiuvetă cu buretele, în salon a intrat o infirmieră sau o asistentă. "Nu ştiu exact ce era, că nu purta ecuson. I-am arătat că mama era plină de răni la mijloc, unde fusese legat scutecul, şi i-am cerut să-i scoată sonda urinară. Mi-a zis că nu poate până nu-i spune medicul". În cele din urmă, mamei i-a fost înlocuit pansamentul şi leucoplastul de la piept, iar când toaletarea a fost încheiată s-a apucat să-i facă masaj la mâini şi la picioare. "Îi erau reci pentru că, legată fiind, nu şi le putuse mişca".
Pentru că se făcuse deja seară, iar pe secţie nu mai era decât medicul de gardă, a renunţat să discute cu acesta. Ar fi vrut, mai ales că pe braţul drept al mamei observase două vânătăi mari. A abandonat ideea dintr-un singur motiv: a doua zi, dimineaţa, pacienta urma să fie transferată la secţia de Recuperare a Spitalului Municipal.
Salonul groazei
Încet-încet, la Recuperare, femeia a început să se mişte şi chiar să vorbească. Monosilabic, dar şi prin gesturi. Aşa i-a comunicat, după câteva zile, că în braţul vânăt fusese pur şi simplu lovită cu pumnii, de o asistentă sau infirmieră. "Mi-a explicat, prin cuvinte scurte şi gesturi, că într-o zi şi-a dezlegat mâna ca să se scarpine în jurul branulei, iar o asistentă sau infirmieră a surprins-o. A venit la ea, s-o lege la loc, şi pentru că n-a vrut a lovit-o cu pumnii în braţul drept". Atunci s-a decis să se adreseze BIHOREANULUI, "să afle oamenii ce se întâmplă cu nişte bolnavi fără apărare". Hotărârea i-a fost întărită şi de ceea ce i-au spus alte două bolnave, colege la Recuperare. Şi l-a îndemnat pe reporter să se convingă singur...
În salonul unde se află mama Danei mai sunt alte patru paciente, dintre care trei fuseseră internate la Neurologie în aceeaşi încăpere. O femeie de 54 de ani spune că, întrucât n-a fost "atentă" cu infirmierele, a rămas neschimbată, cu scutecul plin de urină, din seara în care fusese înfăşată de soţul venit în vizită, până a doua zi după-amiază, când acesta a vizitat-o din nou. Pentru că nu mai suporta, a încercat să-şi schimbe singură scutecul deşi, hemiplegică fiind, abia se mişca. Aşa a găsit-o soţul. Plângere la conducerea secţiei, ce-i drept, nu a făcut.
O altă pacientă, o bătrână de 74 de ani, a fost şi ea bruscată fizic. Femeia poate vorbi şi se poate mişca, reuşind să povestească: într-o zi s-a ridicat pe pat în capul oaselor, să mai scape de amorţeală, dar o asistentă a găsit-o aşa, iar când a văzut-o, de furie, a împins-o în piept, trântind-o înapoi, în poziţia culcat. "Vă rog să nu ne daţi numele la ziar", a cerut bătrâna, cu lacrimi în ochi.
"O insultă!"
BIHOREANUL a prezentat toate cele trei cazuri şefului Secţiei de Neurologie, dr. Monica Sabău (foto). Reacţia? Nu surpriză, ci de-a dreptul indignare. "Nicio pacientă nu s-a plâns, nici măcar verbal. A acuza pe cineva aşa, la grămadă, e o insultă, mai ales că asemenea lucruri nu se întâmplă în această secţie şi în acest spital. E o insultă, chiar şi la adresa noastră, a medicilor. Credeţi că am putea vedea bolnavi care ar sta neschimbaţi în urină?", s-a supărat doctoriţa.
Un experiment ad-hoc la care l-a provocat pe reporter pare să-i dea dreptate: vizitarea tuturor saloanelor. Peste tot era curat, nu mirosea a urină ori fecale, iar bolnavii aveau scutece puse corect. Întrebată cum se face, totuşi, că nu una, ci trei paciente, s-au plâns de acelaşi comportament anormal, şefa secţiei n-a avut, în final, nicio explicaţie. "Să facă plângeri scrise şi vom vedea". Întrebarea e cum le-ar putea susţine nişte oameni care, trecuţi pe lângă moarte, nu au putut reţine numele unor asistente ori infirmiere, nici din cauza stării lor, dar şi pentru că niciuna nu poartă vreun ecuson?
Astfel că, aşa cum se întâmplă de multe ori la români, lucrurile vor rămâne în coadă de peşte...
PRO ŞI CONTRA
Secţie performantă, sesizări zero
Informat despre nemulţumirile pacientelor faţă de conduita asistentelor şi infirmierelor, de la Neurologie, managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp (foto), s-a arătat surprins. "E una din cele mai performante secţii ale spitalului, datorită căreia morbiditatea a scăzut spectaculos în ultimii ani", a spus Carp, adăugând că de când e la conducere a impus "reguli clare de disciplină" şi subliniind, totodată, faptul că de doi ani unitatea nu a înregistrat nicio plângere din partea pacienţilor ori rudelor acestora.
"Între medici şi asistente e un fel de complicitate de nevoie. Pentru că tot mai multe asistente pleacă în străinătate, medicii sunt tentaţi să treacă cu vederea neglijenţele ori obrăzniciile unora, din teama de a nu rămâne fără ele. Asistentele ştiu, şi tocmai de aceea nu sunt foarte îngrijorate că ar putea fi reclamate atunci când reped, bruschează, umilesc sau, pur şi simplu, îi schimbă lenjeria unui pacient doar dacă acesta îi oferă ca semn de "atenţie" o hârtie de 5 sau 10 lei", explică, pe de altă parte, un medic din spital.