Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, luni, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de un orădean şi un cetăţean italian, pentru delapidare.

Bani de "şcoală"

Doru Lucan (foto), 52 de ani, şi Tiziano Bressan, 58 de ani, sunt acuzaţi că în perioada 2002-2003, în calitate de administratori ai firmei Briltex Group SRL Oradea, şi-au însuşit din conturile societăţii suma de 33.153 euro, sub forma plăţii unor servicii de şcolarizare, contravalorii unor chirii şi contravalorii unor servicii care, în realitate, nu au fost prestate.

Dosarul deschis pe numele celor doi afacerişti a fost disjuns dintr-unul trimis deja în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea, în februarie 2008, în care Lucan şi Bressan au fost acuzaţi de fraudarea fondurilor PHARE cu 46.000 euro.

Potrivit rechizitoriului, în 2002, firma administrată de cei doi a beneficiat de fonduri europene pentru implementarea şi derularea proiectului "Profesionalism pentru Mileniul trei", având ca obiect derularea unor cursuri de instruire a personalului propriei firme, însă banii primiţi i-au cheltuit în alte scopuri.

Practic, Lucan şi Bressan au prezentat contracte de prestări servicii, contracte de închiriere a sălii de cursuri, foi colective de prezenţă a lectorilor care trebuia să susţină cursurile de pregătire, rapoarte de activitate ale formatorilor şi alte înscrisuri false, cu scopul de a obţine pe nedrept suma de 43.293 euro din fonduri europene.

Din ancheta procurorilor DNA a reieşit că, din fondurile PHARE, Briltex a plătit către Acctex SRL (societatea administrată de soţia lui Doru Lucan, Daniela Lucan, şi de mama acesteia), suma de 14.972 de euro, cu titlu de chirie, deşi firma celor două femei nu deţinea acel spaţiu nici în proprietate, nici în chirie, iar instruirea cursanţilor nu s-a realizat acolo.

Alţi 3.000 de euro au fost luaţi de Tiziano Bressan şi de un reprezentant ungur al unei firme înregistrate în SUA (Richmond International Incorporated), care teoretic asigura instruirea cursanţilor, însă care nu avea dreptul legal de a primi în subcontractare sarcina de a presta asemenea servicii în cadrul programului, deoarece nu era înregistrată într-una din ţările UE sau într-o ţară eligibilă PHARE. De altfel, după cum se arată în rechizitoriul DNA, nici firma Richmond International Incorporated nu a efectuat în realitate cursuri pentru instruirea muncitorilor de la Briltex.

Şefa, scăpată

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările cu suspecţii în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestora şi pentru recuperarea prejudiciului.

În dosarul iniţial, DNA reţinuse că italianul Tiziano Bressan şi Doru Lucan i-au achitat, în numele firmei lor, Briltex, onorarii de "formator" profesional inclusiv soţiei orădeanului, Daniela Lucan, cea care a primit bani şi din închirierea sălii de cursuri pe care nu o deţinea.

04 Daniela Lucan.JPGDe altfel, din acelaşi dosar a mai fost disjuns un altul, în care Daniela Lucan (foto) a fost cercetată separat de procurori ai Parchetului Oradea, care anul trecut au scos-o însă de sub urmărire penală, interpretând că în comiterea de infracţiuni de către aceasta "a lipsit aspectul subiectiv", altfel spus că nu avusese intenţia să comită o infracţiune.

Daniela Lucan este cunoscută şi ca nepoată a deputatului PDL Ştefan Seremi, dar şi ca reprezentantă a PSD în Consiliul de Administraţie a Spitalului Judeţean din Oradea.